Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Londra, 30 ian /Agerpres/ - Marea Britanie a obţinut duminică o derogare de la noile restricţii cu privire la intrarea în Statele Unite pentru cetăţenii săi naturalizaţi şi cei care deţin naţionalitatea uneia dintre cele şapte ţări vizate de ordinul executiv al preşedintelui american Donald Trump, relatează France Presse.

Ministrul de externe britanic Boris Johnson a obţinut această derogare în cadrul "convorbirilor cu guvernul american", explică ministerul pe site-ul său internet.

Pasagerii cu cetăţenie britanică şi cea a uneia dintre cele şapte ţări vizate de interdicţia de intrare în Statele Unite ale Americii (Iran, Irak, Libia, Somalia, Sudan, Siria şi Yemen) şi care "se duc în SUA dintr-o altă ţară", nu din cele şapte state vizate de această măsură, nu sunt afectaţi de ea, asigură ministerul.

Singurii britanici cu dublă cetăţenie "susceptibili să fie supuşi unor verificări suplimentare sunt cei care vin din una din cele şapte ţări, de exemplu un britanic libian care se duce în SUA din Libia", precizează Foreign Office.

În fine, autorităţile asigură că toţi britanicii "născuţi în una din aceste ţări" vor putea să meargă în SUA chiar şi atunci când au plecat din Irak, Iran, Yemen, Siria, Libia, Somalia sau Sudan.

Decretul preşedintelui american a provocat indignare în întreaga lume. În Marea Britanie, premierul Theresa May a denunţat în cele din urmă textul, după ce a fost puternic criticată pentru că refuzase iniţial să o facă. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.