Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ankara, 28 ian / Agerpres / - Turcia trebuie să respecte drepturile omului şi principiile statului de drept după tentativa de lovitură de stat de anul trecut, a spus sâmbătă premierul britanic Theresa May în cursul vizitei pe care o efectuează la Ankara, unde se întâlneşte cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP şi Reuters.

Într-o declaraţie făcută reprezentanţilor presei după discuţiile din palatul prezidenţial, Theresa May s-a arătat "mândră" de faptul că Marea Britanie a fost solidară cu Turcia în demersurile de apărare a democraţiei pe durata puciului ratat din 15 iulie 2016.

"Acum este important ca Turcia să îşi apere democraţia prin menţinerea statului de drept şi respectarea drepturilor omului", a spus May.

La rândul său, Recep Tayyip Erdogan a declarat că în cursul întrevederii cu premierul britanic s-a discutat despre paşii concreţi pe care cele două ţări îi pot face în vederea cooperării în industria de apărare. Preşedintele turc şi-a exprimat speranţa ca valoarea schimburilor comerciale anuale dintre Turcia şi Marea Britanie să crească de la nivelul actual de 14,5 miliarde de euro la 18,7 miliarde de euro.

Theresa May face eforturi pentru a extinde relaţiile comerciale ale Regatului Unit cu parteneri din afara Uniunii Europene, în cadrul pregătirilor pentru Brexit.AGERPRES/(AS - editor: Irina Stoica)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.