Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Londra, 27 ian /Agerpres / - Numărul infirmierelor şi al infirmierilor europeni care doresc să obţină posturi în sistemul public de sănătate (NHS) al Marii Britanii s-a redus cu 90% în perioada ce a urmat votului favorabil Brexit-ului şi există temeri că acest sector, aflat deja în criză de personal, ar putea avea şi mai mult de suferit, relatează AFP, citând o statistică transmisă vineri de Consiliul Infirmierelor şi Moaşelor (NMC) din Regatul Unit.

Conform datelor comunicate de NMC, 101 infirmiere şi infirmieri din state europene se înscriseseră în registrele sistemului britanic de sănătate publică în decembrie 2016. În luna iulie a aceluiaşi an, numărul lor era de 1.304.

După ani de creştere continuă, numărul înscrierilor a scăzut constant ca urmare a rezultatului referendumului din 23 iunie 2016, în care britanicii au decis ca ţara lor să părăsească Uniunea Europeană. În iunie au renunţat la posturi 177 de infirmiere şi infirmieri, iar în decembrie 318 s-au retras din registrele NHS.

"Asistăm la primele semne ce prefigurează o schimbare după referendumul privind Brexit şi este de datoria noastră să informăm publicul", a explicat pentru AFP Jackie Smith, director general al Consiliul Infirmierelor şi Moaşelor din Marea Britanie.

"Situaţia este foarte îngrijorătoare pentru că oricum suntem în criză de personal. Cu 24.000 de posturi vacante de infirmiere, NHS nu poate, pur şi simplu, să funcţioneze fără personalul european", a declarat şi Janet Davies, reprezentanta Colegiului Regal al Infirmierelor.

În 2013, după mai multe scandaluri legate de criza de personal din spitalele publice, Marea Britanie a declanşat o amplă campanie de recrutare de infirmieri şi infirmiere, în special din Spania şi Grecia.

De la acel moment, numărul persoanelor angajate care provin din ţările UE şi din Norvegia, Islanda şi Lichtenstein a crescut de la 16.798 la 38.661. Devalorizarea lirei sterline şi perspectiva unui Brexit "dur" care ar pune capăt liberei circulaţii a forţei de muncă par să îi descurajeze acum pe potenţialii candidaţi.

"Avem nevoie de garanţia că cetăţenii europeni din cadrul NHS pot rămâne. Altfel va fi şi mai greu să recrutăm şi să păstrăm angajaţi din UE, iar cei care vor avea de suferit vor fi pacienţii", a adăugat Janet Davies.AGERPRES/(AS - autor: Irina Stoica, editor: Angela Sârbu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.