Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Tirana, 19 ian /Agerpres/ - O profesoară de la o şcoală coranică din oraşul Shkodra, situat în nordul Albaniei, a fost arestată joi pentru că a adus elogii grupării Statul Islamic (SI), a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei albaneze, Ardi Bide, potrivit AFP şi Xinhua.

Într-un reportaj de investigaţie al canalului de televiziune Klan, filmat cu camera ascunsă şi difuzat miercuri, poate fi auzită profesoara Emine Alushi (39 de ani) care le explică elevilor că 'oamenii Statului Islamic sunt buni şi protejează musulmanii din Siria, Palestina sau Egipt', dar 'statul (albanez) vrea să îi combată'. De asemenea, profesoara a apreciat că fostul şef al organizaţiei Al-Qaida, Osama Bin Laden, a fost un 'lider bun'.

Ea le-a cerut elevilor să nu creadă ceea ce scrie presa despre SI. Elevii cărora s-a adresat Alushi aveau în jurul vârstei de 16 ani.

Data realizării filmării nu a fost precizată, dar la solicitarea AFP directorul şcolii coranice respective a precizat că profesoara a lucrat ca suplinitoare în 2015 şi că în prezent nu mai face parte din personalul instituţiei de învăţământ.

În Albania, domeniul învăţământului este împărţit între sectorul public laic şi sectorul religios (ortodox, catolic sau musulman) şi plasat sub controlul comun al Ministerului Educaţiei şi al autorităţilor religioase.

În luna noiembrie a anului trecut, forţele de ordine au dejucat un atentat care viza meciul de fotbal dintre selecţionatele Albaniei şi Israelului. Până în prezent, 120 de cetăţeni albanezi au plecat în Irak şi Siria pentru a lupta alături de jihadişti. Dintre ei, 15 au murit în lupte. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Ana Maria Luca)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.