Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Lisabona, 7 ian /Agerpres/ - Fostul preşedinte al Portugaliei, Mario Soares, a încetat din viaţă la vârsta de 92 de ani, informează sâmbătă AFP, care îl citează pe Jose Barata, purtătorul de cuvânt al spitalului din Lisabona în care fostul şef al statului se afla internat din 13 decembrie 2016.

Fostul preşedinte socialist, care a contribuit la căderea dictaturii în 1974 şi a ajutat la integrarea europeană a ţării, a rămas prezent pe scena politică portugheză timp de peste patruzeci de ani.

Figura istorică a ţării, el este fondatorul Partidului Socialist portughez, a deţinut de două ori funcţia de premier, a fost preşedinte al Republicii în perioada 1986-1996, şi deputat european.

Foarte activ până la o vârstă înaintată, el a atacat vehement măsurile de austeritate puse în aplicare de fostul guvern de centru-dreapta, în cadrul pachetului de asistenţă financiară acordat ţării de UE şi FMI în perioada 2011-2014.

După moartea soţiei sale Maria Barroso în iulie 2015, el s-a retras încetul cu încetul din viaţa publică. Vizibil slăbit din cauza problemelor de sănătate, el a participat în iulie la o ceremonie organizată în onoarea sa de guvernul socialist, fără însă a lua cuvântul.

Ultima apariţie publică datează din luna septembrie a anului 2016. Fostul preşedinte portughez împlinise 92 de ani la 7 decembrie 2016, iar la 13 decembrie a fost internat la terapie intensivă la spitalul Crucii Roşii din Lisabona, prezentând "semne ale unei agravări generale a stării sale de sănătate". AGERPRES/(AS - editor: Gabriela Ionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.