Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Kiev, 4 ian /Agerpres/ - Ucraina a indicat miercuri că va interzice intrarea pe teritoriul său a candidatei la alegerile prezidenţiale din Franţa, Marine Le Pen, liderul Frontului Naţional (FN, extrema-dreaptă), după comentarii făcute de ea care par să legitimeze anexarea Crimeii de către Rusia în 2014, informează Reuters.
   
Peisajul politic în schimbare în 2017 provoacă nervozitate din partea Kievului. Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a adoptat un ton mai prietenos faţă de Rusia, în timp ce un alt candidat la preşedinţia franceză, Francois Fillon, favorizează ridicarea sancţiunilor împotriva Moscovei.
   
Relaţiile dintre Ucraina şi Rusia s-au deteriorat după anexarea Crimeii de către Rusia, urmată de izbucnirea luptelor separatiste proruse în estul Ucrainei care au ucis în jur de 10.000 de oameni, în ciuda unor acorduri de încetare a focului dominate de ambiguitate.
   
Într-o aluzie la Le Pen, Ministerul de Externe ucrainean a subliniat într-un comunicat că, "prin declaraţii ce repetă propaganda Kremlinului, politicianul francez arată lipsă de respect faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi ignoră complet principiile fundamentale ale dreptului internaţional".
   
"În acest sens, amintim că astfel de declaraţii şi acţiuni în încălcarea legislaţiei ucrainene vor avea în mod necesar consecinţe, aşa cum este cazul anumitor politicieni francezi cărora li se refuză intrarea în Ucraina", adaugă ministerul.
   
Le Pen a fost citată de televiziunea franceză afirmând că anexarea Crimeii de către Rusia nu a fost ilegală, deoarece populaţia Crimeii a ales, în cadrul unui referendum, să se alăture Rusiei, poziţie respinsă vehement de Kiev. Referendumul a fost declarat de asemenea ilegal de Adunarea Generală a ONU.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Adriana Matcovschi)

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.