COD GALBEN: 08-12-2021 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala local, ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcție și de condițiile locale, formarea ghețușului in Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Buzău;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ankara, 29 dec /Agerpres/ - Jurnalistul turc Ahmet Sik a anunţat joi că se află în detenţie ca urmare a unor declaraţii postate pe contul său de Twitter, în timp ce un lider al opoziţiei turce care a vorbit cu el a declarat că Sik este acuzat de propagandă teroristă, relatează Reuters.

Cel puţin 81 de jurnalişti se află în detenţie în Turcia, potrivit Comitetului pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ), şi peste 130 de ziare, site-uri de ştiri şi posturi de radio şi televiziune au fost închise în urma tentativei de lovitură de stat din 15 iulie.

Mai mulţi jurnalişti şi scriitori turci au fost acuzaţi de atunci de propagandă teroristă.

''Sunt în detenţie. Voi compărea în faţa procurorului pentru un tweet'', a postat Sik pe reţeaua Twitter.

Baris Yarkadas, parlamentar din partea Partidului Republican al Poporului (CHP, principala formaţiune de opoziţie din Turcia), a scris pe Twitter că Ahmet Sik i-a transmis că este acuzat de propagandă teroristă.

Agenţia de presă proguvernamentală turcă Anadolu a menţionat că jurnalistul mai este acuzat că, prin postările sale pe Twitter şi prin activitatea sa la cotidianul Cumhuriyet, a insultat statul, sistemul judecătoresc, armata şi poliţia din Turcia.

Amploarea represaliilor la care au recurs autorităţile turce după tentativa de puci de la jumătatea lunii iulie i-a alarmat pe aliaţii occidentali ai Turciei, dar şi pe investitorii străini. Organizaţiile pentru drepturile omului şi partidele de opoziţie susţin că preşedintele Recep Tayyip Erdogan a folosit tentativa de puci drept pretext pentru a-i reduce la tăcere pe opozanţii săi politici.

Ankara afirmă că în spatele tentativei de puci s-a aflat clericul Fethullah Gulen, fost aliat al lui Erdogan şi care în prezent trăieşte în exil în SUA. Gulen a negat constant orice implicare în evenimentele respective.

Ahmet Sik l-a criticat dur pe Fethullah Gulen de-a lungul timpului. În 2011, el a fost închis pentru un an în urma publicării unei cărţi despre viaţa clericului, în cadrul seriei de cazuri penale care au dus la întemniţarea a sute de militari şi jurnalişti ce afirmaseră că sunt ţintele sistemului judiciar gulenist. AGERPRES/(AS - editor: Tudor Martalogu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.