Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Berlin, 20 dec /Agerpres/ - Cancelarul german Angela Merkel va face marţi, la ora locală 11:00 (10:00 GMT), o declaraţie de presă pe tema presupusului atac terorist înregistrat luni într-o piaţă de Crăciun din Berlin, în care şi-au pierdut viaţa 12 persoane şi aproape 50 au fost rănite, informează EFE.

Biroul Federal de Informaţii şi Presă (BPA) a transmis într-un comunicat că va fi vorba despre o declaraţie, ziariştii neputând adresa întrebări.

Încă de luni, Merkel şi-a exprimat durerea pentru victimele înregistrate în centrul Berlinului atunci când un camion a intrat în plin în mulţime.

Într-un mesaj pe contul de Twitter, purtătorul de cuvânt al executivului german, Steffen Seibert, a mai informat că Merkel este în contact cu ministrul de interne Thomas de Maiziere, şi cu primarul guvernator al Berlinului, Michael Muller. Acesta din urmă a anunţat o conferinţă de presă la ora locală 13:00 (12:00 GMT).

Pentru ora locală 10:00 (09:00 GMT) era programată o reuniune a executivului din Berlin unde ministrul de interne regional, Andreas Geisel, va prezenta situaţia actuală şi măsurile de securitate adoptate în oraş. O oră şi jumătate mai târziu, va fi deschisă o carte de condoleanţe la Gedächtniskirche, biserica în jurul căreia era amplasat târgul de Crăciun. În această biserică va avea loc şi o misă pentru victime, la ora locală 18:00 (17:00 GMT) la care este aşteptat să participe şi primarul guvernator al Berlinului. AGERPRES/(AS - editor: Gabriela Ionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.