Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Vilnius, 13 dec /Agerpres/ - Noul guvern lituanian condus de premierul Saulius Skvernelis a fost învestit marţi de parlament, cu un program având ca priorităţi politica de apărare împotriva Rusiei şi combaterea inegalităţilor sociale, transmite AFP.

În favoarea guvernului au votat 86 de deputaţi, trei au fost împotrivă, iar 40 s-au abţinut de la vot.

Saulius Skvernelis, fost şef al poliţiei şi ministru de interne, va conduce un cabinet din care fac parte formaţiunea sa, Uniunea Ţăranilor şi Verzilor (LGPU), şi social-democraţii (SDE).

În discursul rostit în Sejmas (parlamentul unicameral), el a promis că guvernul va acţiona pentru a reduce inegalităţile şi a opri emigrarea tinerilor în Occident, precum şi pentru 'continuitate în politica externă'.

'Dorim ca indicele inegalităţii sociale să scadă cel puţin la nivelul mediei din UE. Astăzi, rezultatul nostru ne plasează pe locul trei sau patru din coadă', a afirmat Skvernelis.

Exodul tinerilor, în special în Marea Britanie, a constituit o temă majoră de campanie, într-o ţară în care populaţia s-a redus de la 3,5 milioane de locuitori în 2001 la 2,9 milioane în 2015.

LGPU, cu susţinere mai ales în mediul rural, a promis reducerea sărăciei, combaterea alcoolismului, majorarea alocaţiilor familiale şi modificarea noului cod al muncii, care face mai uşoare concedierile.

Skvernelis a condus lista LGPU în alegeri, fără a fi însă membru al formaţiunii.

Guvernul său va trebui să răspundă îngrijorărilor suscitate în regiune de politica Moscovei după anexarea Crimeii şi militarizarea accentuată a enclavei ruse Kaliningrad, vecină cu Lituania.

Premierul Skvernelis a promis că în 2018 cheltuielile militare vor ajunge la 2% din PIB.

În noul guvern, portofoliul Externelor revine, ca şi în precedentul executiv, social-democratului Linas Linkevicius, cunoscut pentru criticile sale faţă de Kremlin. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.