Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Berlin, 8 dec / Agerpres / - Autorităţile germane vor lansa un program de 150 de milioane de euro în sprijinul solicitanţilor de azil care nu au perspective să rămână în Germania, scopul fiind de a îi ajuta să revină în ţările de origine, a anunţat vineri ministrul Dezvoltării, Gerd Müller, într-un interviu pentru cotidianul regional Augsburger Allgemeine, preluat de AFP.

"În următorii trei ani, vom investi câte 50 de milioane de euro anual pentru acest program de repatriere", a spus oficialul german. Este vorba despre măsuri în sprijinul cetăţenilor ce provin din Irak, Afganistan sau din Balcani şi care fie nu pot rămâne în Germania pentru că nu li se acceptă cererile de azil, fie doresc să se întoarcă în statele de origine. Ministrul a precizat că Germania îi va ajuta "să aibă parte de un nou început". "Le putem oferi acces la educaţie, la formare profesională, la un loc de muncă şi sprijin financiar", a spus Gerd Müller.

Germania a primit în cursul anului trecut 900.000 de solicitări de azil, în special din partea cetăţenilor provenind din Siria, Irak şi Afganistan.AGERPRES/(AS - autor: Irina Stoica)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.