Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bruxelles, 24 nov /Agerpres/ - Eurodeputaţii urmează să se exprime joi asupra posibilei suspendări a negocierilor privind aderarea Turciei la UE, însă, deşi votul a atras atenţia media, nu va fi decizia finală, şi asta pentru că executivul comunitar, şi nu legislativul, conduce negocierile cu Ankara, scrie DPA.

Membrii Parlamentului European, aleşi direct de către cetăţeni o dată la cinci ani, pot adopta legi alături de statele membre, însă nu au un cuvânt de spus în chestiuni de politică externă. Votul de joi poate trimite un mesaj politic puternic, însă nu are niciun impact juridic asupra Comisiei.

Conform liniilor directoare ale Comisiei pentru aceste negocieri, "o încălcare gravă şi persistentă" a valorilor UE - printre ele respectarea "libertăţilor fundamentale şi a statului de drept" - poate determina suspendarea negocierilor.

Însă ceea ce înseamnă 'grav' şi 'persistent' rămâne deschis interpretării, comentează DPA. În cazul unei încălcări, Comisia Europeană ar urma să recomande îngheţarea negocierilor şi apoi să precizeze condiţiile în care ele s-ar putea relua.

Cele 28 de state membre ale blocului comunitar ar vota apoi asupra recomandării Comisiei. Pentru a fi adoptată, propunerea ar avea nevoie de votul a 16 ţări care să reprezinte cel puţin 65% din cetăţenii din UE. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.