AGERPRES utilizeaza cookie-uri pentru a va personaliza si imbunatati experienta pe website-urile noastre si pentru scopuri de marketing. Daca navigati in continuare pe acest site fara a schimba setarile privind cookie-urile, vom presupune ca acceptati sa primiti toate cookie-urile de pe acest site. Puteti schimba setarile privind cookie-urile in orice moment. Pentru a afla mai multe, cititi Politica de cookie.
Chişinău, 9 nov /Agerpres/ - Candidatul proeuropean unic la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat, într-o postare pe Facebook, mobilizarea generală în rândul echipei sale, subliniind că, de astăzi, oponentul său Igor Dodon 'nu mai există', informează miercuri Deschide.md.
Mesajul postat lasă loc de interpretări conform cărora lidera Partidului Acţiune şi Solidaritate ar putea renunţa inclusiv la confruntările directe cu Dodon în dezbaterile televizate programate pentru finalul acestei săptămâni.
Potrivit Maiei Sandu, cetăţenii trebuie să spună 'la revedere minciunii şi trecutului murdar'. În acest sens, Sandu subliniază că se va axa pe dialog direct cu cetăţenii 'de la casă la casă'.
'Rupem cercul gâlcevii şi ieşim direct la oameni. Am mers până acum, împreună cu oamenii acestei ţări, din uşă-n uşă. De astăzi, anunţ mobilizare generală. Hai să mergem de la casă la casă şi să ducem adevărul şi mesajele noastre. Oamenii contează mai mult decât un candidat. Pentru mine doar voi, oamenii acestei ţări, contaţi', a notat Maia Sandu.
Actualele alegeri prezidenţiale din Republica Moldova sunt primele după aproape 20 de ani în care cetăţenii moldoveni îşi aleg preşedintele prin vot direct, având o miză foarte importantă în ceea ce priveşte viitorul republicii. În turul doi, care va avea loc în 13 noiembrie, Maia Sandu se va confrunta cu liderul socialist Igor Dodon.
În primul tur, Maia Sandu a întrunit circa 38% din voturi, iar liderul socialist prorus Igor Dodon aproximativ 48%.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Ana Maria Luca )
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.