Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Paris, 22 sep /Agerpres/ - Arestarea marţi în nordul Franţei a doi poliţişti belgieni care transportau un grup de 13 migranţi către Calais a provocat un incident diplomatic între Paris şi Bruxelles, transmite AFP.

Ministrul francez de interne, Bernard Cazeneuve, l-a convocat pe ambasadorul Belgiei pentru a-i cere 'explicaţii' şi a-i 'transmite nemulţumirea' guvernului francez faţă de acţiunea celor doi poliţişti belgieni.

Aceştia din urmă au fost arestaţi de poliţia franceză marţi seară la Nieppe, oraş aproape de graniţa cu Belgia, în timp ce coborau dintr-o furgonetă în plin câmp 13 migranţi afgani şi irakieni, dintre care trei minori.

Poliţiştii belgieni au fost interogaţi, fiind eliberaţi apoi în timpul nopţii. Potrivit preşedintelui sindicatului poliţiştilor din Belgia, cei doi poliţişti belgieni au fost încătuşaţi, dar autorităţile franceze dezmint acest lucru.

Conform unei surse din poliţia franceză, intenţia celor doi poliţişti belgieni era să conducă acest grup de migranţi către Calais, pentru ca aceştia să ajungă în final în Marea Britanie.

Unul dintre cei doi poliţişti belgieni a declarat că el şi colegul său nu au dorit să lase migranţii să meargă pe jos până la graniţă şi au decis să-i transporte în direcţia unde doreau să meargă, respectiv zona Calais, unde se află tabăra de refugiaţi cunoscută şi ca 'jungla din Calais', pe care guvernul francez doreşte să o demoleze.

Conform autorităţilor, la jumătatea lunii august se aflau acolo circa 7.000 de migranţi, dar unele asociaţii şi un sindicat al poliţiştilor afirmă că ar fi de fapt vreo 10.000.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ionuţ Mareş)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.