Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Londra, 8 sep /Agerpres/ - Marea Britanie şi Uniunea Europeană ar trebui să lucreze împreună pentru a exista o separare calmă între ele şi pentru a dezvolta noi relaţii puternice, i-a spus joi premierul britanic, Theresa May, preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, relatează agenţia Reuters.

Purtătoarea de cuvânt a Theresei May a afirmat că prima reuniune a celor doi lideri de la învestirea în funcţie a dnei May, după votul pentru Brexit din 23 iunie, a fost una prietenească şi că premierul britanic a simţit că Uniunea Europeană înţelege nevoia sa de timp pentru a-şi constitui o poziţie de negociere înainte de a activa procedura formală de ieşire din blocul comunitar.

''Principalele puncte pe care premierul britanic le-a avansat au fost de a lucra împreună, astfel încât să existe un proces calm de părăsire a UE de către Regatul Unit. De aceea, avem nevoie de timp pentru a pregăti negocierile'', a declarat presei purtătoarea de cuvânt.

Theresa May i-a spus, de asemenea, lui Tusk că Marea Britanie va fi ''un actor puternic'' în timp ce se află în Uniunea Europeană şi va continua să aibă o poziţie fermă privind sancţiunile împotriva Rusiei în legătură cu acţiunile sale în Ucraina vecină.AGERPRES/(AS - autor: Angela Sârbu, editor: Vicenţiu Purcărea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.