Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Vladivostok /Rusia/, 3 sep /Agerpres/ - Premierul japonez Shinzo Abe a făcut apel sâmbătă la preşedintele rus Vladimir Putin să 'pună capăt' celor 70 de ani de tensiuni între Japonia şi Rusia care datează din cel de-Al Doilea Război Mondial şi 'să deschidă o nouă epocă' în relaţiile dintre cele două ţări, transmite AFP.

"Nu putem califica decât anormal faptul că Japonia şi Rusia, două ţări vecine cu un potenţial nelimitat, nu au încheiat niciodată un tratat de pace", a declarat Abe la Forumul Economic al Estului la Vladivostok, în Extremul Orient rus.

"Să punem capăt acestei situaţii anormale care a durat 70 de ani şi să începem împreună să construim o nouă epocă" în relaţiile ruso-japoneze, a spus el.

Relaţiile dintre Moscova şi Tokyo sunt afectate de o dispută privind patru insule din Arhipelagul Kurile ocupate de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial de către Uniunea Sovietică. Japonia revendică aceste insule, iar diferendul a împiedicat până acum semnarea unui tratat de pace între cele două ţări.

Negocierile privind cele patru insule vulcanice, numite Teritoriile de Nord de către Japonia, se află în punct mort după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în martie 2014, condamnată de către Tokyo, care s-a alăturat poziţiei Occidentului.

Dacă Rusia şi Japonia "lasă situaţia aşa cum este acum, nici tu, nici eu nu vom putea lăsa cele mai bune oportunităţi viitoarelor generaţii", a afirmat Abe, adresându-se lui Putin, traducerea în rusă folosind a persoana a doua singular, notează AFP.

"Vladimir, sunt hotărât să-mi folosesc toate forţele pentru ca, împreună cu tine, să fac ca relaţiile dintre Japonia şi Rusia să avanseze", a dat asigurări premierul japonez, propunându-i liderului rus să se întâlnească o dată pe an pentru a evalua starea legăturilor dintre Moscova şi Tokyo.

La rândul său, Putin a spus că "este extrem de dificil de găsit o soluţie", deoarece fiecare priveşte problema "prin prisma intereselor sale naţionale". "Însă suntem uniţi în privinţa unui lucru: trebuie rezolvată problema", a adăugat el.

"Pentru a o rezolva, este nevoie de un înalt nivel de încredere şi ca niciuna dintre părţi să nu se simtă perdantă", a precizat Putin.AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.