Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ottawa, 11 aug /Agerpres/ - Jandarmeria regală din Canada (GRC) a anunţat miercuri seara că a neutralizat o potenţială ameninţare teroristă, fără să ofere mai multe detalii pe acest subiect, potrivit Reuters, CBS şi Le Devoir.

O operaţiune a fost lansată la Strathroy, oraş din sud-estul provinciei Ontario, la 225 km vest de Toronto, una dintre cele mai mari metropole canadiene, iar un individ ar fi fost împuşcat în urma unei confruntări cu poliţia.

Într-un comunicat, GRC anunţă că suspectul a fost identificat, iar forţele de ordine au luat măsuri pentru a asigura securitatea publicului.

Surse din securitate au declarat pentru Reuters, sub rezerva anonimatului, că suspectul era Aaron Driver (24 de ani), care fusese arestat anul trecut pentru sprijin deschis acordat grupării jihadiste Statul Islamic pe reţelele de socializare. Poliţia a declarat miercuri că a identificat un individ după ce a primit "informaţii credibile despre o potenţială ameninţare teroristă" venind de la un singur suspect.

Conform CBS, Driver fusese judecat la începutul anului în oraşul Winnipeg, provincia Manitoba, iar în finalul procesului el şi-a asumat obligaţia de a respecta ordinea publică, stabilindu-i-se domiciliul la Strathroy, sub controlul poliţiei pe care avea datoria să o informeze toate deplasările sale în afara oraşului.

Iniţial, poliţia canadiană anunţase că a reuşit să dejoace un atentat terorist, arestând un suspect. Ea şi-a bazat operaţiunea pe "informaţii credibile despre un potenţial atac terorist", care urma să aibă loc la 10 august.

Ministrul canadian pentru securitatea publică şi protecţia civilă, Ralf Goodale, l-a informat pe premierul Justin Trudeau în legătură cu această situaţie, "confirmându-i că securitatea populaţiei a fost protejată în mod adecvat şi că ea rămâne astfel". Goodale a adăugat că "în lumina tuturor informaţiilor pertinente nivelul de ameninţare teroristă pentru Canada rămâne mediu", unde se situează încă din toamna anului 2014.

Potrivit canalului CTV News, care citează un document confidenţial, individul ar fi avut legături cu Statul Islamic şi că ar fi intenţionat să detoneze un dispozitiv exploziv într-un loc frecventat de numeroase persoane. AGERPRES/(AS - editor: Lilia Traci)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.