Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Paris, 28 iul /Agerpres/ - Ministrul francez de externe Jean-Marc Ayrault şi noul său omolog britanic Boris Johnson au făcut schimb de amabilităţi joi la Paris, insistând pe ''valorile, luptele comune'' şi prietenia dintre ţările lor, la capătul unui dejun de lucru, relatează AFP.

''Dragă Boris'', a început Ayrault surâzând în cursul declaraţiei comune în faţa presei. ''Sunt încântat să fiu astăzi în Franţa. Merci, Jean-Marc, că m-ai primit într-o perioadă atât de dificilă'', a răspuns apoi, într-o franceză perfectă, noul ministru britanic de externe, susţinător al Brexit-ului, care a efectuat prima sa vizită în Europa.

La o zi după numirea, surprinzătoare, pe 13 iulie a lui Boris Johnson în funcţia de ministru de externe, Ayrault spune că fostul primar al Londrei ''a minţit mult'' în timpul campaniei pentru Brexit.

Cei doi miniştri, care au abordat chestiunile referitoare la terorism şi marile crize internaţionale, au trecut rapid peste subiectul referitor la Brexit în timpul conferinţei lor de presă.

''Sper că a fost clar faptul că noi, chiar dacă Regatul Unit a votat pentru ieşirea din UE, nu vom părăsi, cu toate acestea, Europa şi vrem să fim cât mai apropiaţi de aliaţii noştri şi în special de Franţa, în următorii ani'', a repetat Johnson.

La rândul său, Ayrault şi-a exprimat dorinţa ca organizarea negocierilor privind ieşirea Marii Britanii din UE să aibă loc ''în mod coordonat, eficient, profesionist, sincer şi echitabil''.

Referindu-se la lupta împotriva terorismului, în contextul în care Franţa a fost îndoliată de două ori în decurs de cincisprezece zile de atentate revendicate de către organizaţia Statul Islamic, Ayrault şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu cooperarea dintre serviciile de securitate şi de informaţii ale Parisului şi Londrei.AGERPRES/(AS - autor: Angela Sârbu, editor: Ionuţ Mareş)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.