COD GALBEN: 14-02-2025 ora 10 Intre 15 februarie, ora 05 – 15 februarie, ora 18 se va semnala ninsoare viscolită

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Taipei, 18 iul /Agerpres/ - Poliţia taiwaneză a arestat duminică seara principalii membri ai unei bande criminale internaţionale, responsabilă de furtul a 83 de milioane de dolari taiwanezi (aproximativ 2,6 milioane de dolari SUA), proveniţi din fraudarea unor bancomate în Taiwan săptămâna trecută, informează DPA, citând Central News Agency.

Conform DPA, aceştia ar fi un leton, un român şi un cetăţean din Republica Moldova. Potrivit agenţiei de presă EFE însă, ar fi vorba de un leton şi de doi români. Letonul a fost arestat în districtul nord-estic Yilan, iar cei doi români la Taipei. Poliţia îl suspectează pe letonul Andrejs Peregudovs că ar fi rămas pe insulă după plecarea restului bandei pentru a trimite în străinătate sumele obţinute prin spălare de bani, cumpărare de diamante şi utilizarea unor canale ilegale de schimb valutar.

În camera hotelului din Taipei a celor doi români au fost descoperite mai multe milioane de dolari, despre care se crede că ar fi o parte din pradă, scrie EFE.

Cel puţin 16 - 18 cetăţeni străini, provenind din cinci ţări europene, au fost implicaţi în furtul din bancomate din Taiwan, potrivit poliţiei locale. Alţi suspecţi provin din Rusia şi Estonia, iar nouă suspecţi - din Taiwan, conform DPA şi EFE.Poliţia a recuperat peste 50 milioane de dolari taiwanezi de la cei trei suspecţi.

Suspecţii pirataseră 41 de bancomate ale unor filiale ale First Bank în Taipei, Taichung şi alte oraşe taiwaneze în 9 şi 10 iulie, folosind programe informatice, fără a necesita introducerea unor carduri bancare pentru extragerea bancnotelor, potrivit EFE.

Această este prima oară când o reţea internaţională de spărgători de bancomate comite acest gen de infracţiune în Taiwan, scrie DPA.

Deşi dosarele de imigrare arată că nouă presupuşi membri ai bandei - şase ruşi şi trei români - ar fi părăsit deja insula, poliţia presupune că cea mai mare parte a banilor furaţi se află încă în Taiwan, conform EFE. AGERPRES/(AS - editor: Lilia Traci)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.