COD PORTOCALIU: 29-07-2021 ora 10 Intre 29 iulie – 01 august se va semnala val de căldură persistent și disconfort termic deosebit de  accentuat

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Moscova, 15 iul /Agerpres/ - Secretarul de stat american John Kerry a declarat vineri, la Moscova, în cadrul unei întrevederi cu omologul său rus Serghei Lavrov, că atentatul de la Nisa demonstrează necesitatea de a accelera eforturile internaţionale în lupta împotriva terorismului, în special în Siria, relatează Reuters.

Kerry, care a avut joi seara o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin privind conflictul din Siria, a declarat că discuţiile lor au fost productive, "extrem de sincere şi foarte serioase".

Cel puţin 84 de persane au fost ucise şi zeci au fost rănite joi noaptea în momentul în care un bărbat, identificat oficial ca fiind un franco-tunisian în vârstă de 31 de ani, a intrat cu un camion în mare viteză în mulţimea adunată pe esplanada Promenade des Anglais din Nisa pentru a asista la focurile de artificii de Ziua Naţională a Franţei. Autorităţile franceze au afirmat că este vorba despre un atentat terorist.

Referindu-se la ceea ce el a descris ca fiind un "carnagiu incredibil" la Nisa, Kerry a afirmat că nicăieri nu există un focar mai mare de terorişti ca în Siria.

"Cred că oamenii din întreaga lume ne privesc şi aşteaptă ca noi să găsim un mod mai rapid şi mai concret care să le ofere sentimentul că s-a făcut tot ceea ce este posibil pentru a se pune capăt acestui flagel terorist şi care să unească lumea în cele mai cuprinzătoare eforturi posibile pentru a lupta împotriva modului nihilist şi depravat în care (teroriştii) privesc viaţa şi moartea", a mai spus John Kerry.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Florin Ştefan)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.