Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bişkek, 14 iul /Agerpres/ - Germania este interesată într-o ameliorare grabnică a relaţiilor cu Rusia, care s-au deteriorat după evenimentele din Crimeea şi din sud-estul Ucrainei, a declarat joi, după întrevederea avută în capitala Kârgâzstanului cu preşedintele acestei ţări Almazbek Atambaev, cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, informează agenţia de presă TASS.

"Însă pentru asta vor trebui depuse mari eforturi. Acesta este un proces complicat", a spus Merkel.

În opinia sa, toate situaţie conflictuale care apar trebuie rezolvate pe cale paşnică. "Este important ca ele să fie reglementate pe cale diplomatică. Pentru aceasta va fi nevoie de mult timp, însă timp există", şi-a exprimat convingerea cancelarul federal german.

În opinia sa, un aspect important îl constituie îmbunătăţirea relaţiilor dintre Uniunea Europeană (UE) şi Uniunea Economică Eurasiatică (UEE sau EurAsEs). "Cooperarea trebuie dezvoltată în această direcţie", a spus ea.

Angela Merkel a dat, de asemenea, asigurări, că Germania şi Franţa lucrează în prezent pentru punerea în aplicare a Acordurilor de pace de la Minsk privind situaţia din Ucraina şi în vederea normalizării relaţiilor cu Rusia.

La rândul său, preşedintele kârgâz a exprimat interesul ţării sale pentru normalizarea cât mai rapidă a relaţiilor dintre Bruxelles şi Moscova. "Noi, în calitate de stat eurasiatic, simţim pe propria piele urmările crizei din Ucraina şi deteriorarea relaţiilor dintre Rusia şi UE, de aceea suntem interesaţi ca UE şi Rusia să-şi normalizeze cât mai rapid cooperarea", a spus el.

Din Uniunea Economică Eurasiatică, structură de integrare din spaţiul fostei URSS, fac parte Kârgâzstan, Armenia, Belarus, Kazahstan şi Rusia.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Florin Ştefan)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.