Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Haga, 6 iun /Agerpres/- Circa 38% dintre olandezi ar fi favorabili unui referendum pe tema ieşirii din Uniunea Europeană, în timp ce 28% se opun unei asemenea consultări, iar o treime sunt indecişi, relevă un sondaj publicat luni de cotidianul economic Financieele Dagblad, preluat de agenţia EFE.

Pe de altă parte, deşi numărul celor favorabili unui referendum după modelul celui care va avea loc în Marea Britanie, pe 23 iunie, este superior celui care consideră consideră inoportun un asemenea demers, mai mult de jumătate dintre cei intervievaţi în sondaj, respectiv 54%, au afirmat că sprijină puternic sau moderat rămânerea Olandei în blocul comunitar. Susţinători ai unui 'Nexit' (un corespondent olandez al referendumului britanic privind Brexitul) s-au declarat numai 28% dintre persoanele chestionate.

Cu două luni în urmă olandezii au respins prin referendum acordul de asociere a Ucrainei la Uniunea Europeană, rezultat salutat de eurosceptici, care l-au interpretat ca pe o 'moţiune de neîncredere' faţă de elitele de la Bruxelles. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Vicenţiu Purcărea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.