Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Islamabad, 26 apr /Agerpres/ - Cel puţin 23 de persoane au murit după ce au consumat dulciuri contaminate, probabil, cu pesticid, informează poliţia pakistaneză, citată marţi de BBC.

Decesele au început să survină săptămâna trecută, după ce un bărbat din provincia Punjab (centrul Pakistanului) a cumpărat dulciuri pentru a sărbători naşterea fiului său.

Bărbatul şi 11 rude ale sale se numără acum printre cei decedaţi. În total, 77 de persoane au fost afectate, iar cinci se află în acest moment în stare gravă.

Poliţia a arestat doi proprietari ai unui magazin local de dulciuri şi pe unul dintre angajaţii acestora şi a deschis o anchetă cu privire la sursa contaminării.

Oficialii suspectează că dulciurile au fost contaminate cu pesticid, care a ajuns în mod accidental în laddos-urile (un tip de dulciuri foarte populare, în formă de mingiuţe), cumpărate de bărbat.

Potrivit BBC, în prezent se efectuează teste de laborator, după ce poliţia ar fi descoperit saci de pesticid în magazinul de dulciuri.

Dulciurile fuseseră achiziţionate de Sajjad Hussain, un localnic din districtul Layyah, după naşterea fiului său, la 19 aprilie. La 20 aprilie, Hussain a cumpărat 4,5 kg de laddoo pentru a sărbători fericitul eveniment. Cinci persoane au murit imediat după ce au consumat dulciurile, iar decesele au continuat pe parcursul weekendului, a indicat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Irfan Faiz.AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Mariana Ionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.