Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Seul, 13 apr /Agerpres/ - Un oraş sud-coreean a deschis o anchetă cu privire la un candidat suspectat că a împărţit pilule erectile alegătorilor, în schimbul susţinerii sale la alegerile legislative care au loc miercuri în Coreea de Sud, relatează AFP.

Parchetul din oraşul Suwon, situat la 30 de km de Seul, a demarat această anchetă în urma unor acuzaţii că un candidat ar fi distribuit medicamente împotriva unor disfuncţii erectile alegătorilor în vârstă pentru a-i determina să aleagă un anumit buletin de vot.

"Trebuie să verificăm aceste acuzaţii. Dacă vor fi confirmate, este vorba de o încălcare a codului electoral", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Parchetului din Suwon.

Cumpărarea de voturi în Coreea de Sud este pasibilă de o pedeapsă cu până la 5 ani de închisoare şi o amendă de 10 milioane de woni (7.600 de euro). Alegătorul corupt este la rândul său pasibil de o amendă piperată, de 50 de ori mai mare decât valoarea primită pentru cumpărarea votului său.

Potrivit cotidianului Dong-A Ilbo, ancheta ar trebui să determine motivele pentru care un candidat, al cărui nume nu a fost dezvăluit, se află în posesia unui mare număr de astfel de medicamente prescrise pe bază de reţetă în Coreea de Sud.

Autorităţile nu precizează dacă este vorba de pastile Viagra, Cialis sau alte comprimate exotice.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Mariana Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.