Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ankara, 5 mar /Agerpres/ - Poliţia turcă i-a dispersat sâmbătă la Istanbul, cu ajutorul gazelor lacrimogene, a gloanţelor de cauciuc şi a tunurilor cu apă, pe cei circa 500 de manifestanţi reuniţi în faţa sediului cotidianului de opoziţie Zaman, plasat sub tutelă judiciară şi încercuit vineri noaptea de forţele de ordine, informează AFP.

Cotidianul, ostil preşedintelui islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan, a fost plasat sub tutelă în urma unei decizii a justiţiei, un ultim exemplu din seria de măsuri represive în creştere împotriva mass media, fapt ce a provocat îngrijorarea Uniunii Europene şi a Statelor Unite ale Americii.

Cu puţin înainte de miezul nopţii, poliţia reuşise să disperseze câteva sute de persoane care se adunaseră în faţa sediului ziarului, cu scopul de a intra în clădire. Sâmbătă dimineaţa, un important dispozitiv poliţienesc înconjurase clădirea şi verifica atent identitatea angajaţilor care se prezentau la locul de muncă.

Agenţia DPA, care citează un reporter al ziarului Zaman, relatează că zeci de poliţişti înarmaţi se aflau în interiorul clădirii care adăposteşte redacţia Zaman şi că redactorul şef al publicaţiei a fost înlăturat de la conducere de către un consiliu de administraţie numit de guvern.

Potrivit AFP, cotidianul turc a scos sâmbătă o ediţie în care denunţa "o zi a ruşinii" pentru libertatea presei în Turcia. "Constituţia este suspendată", scria Zaman pe prima pagină, cu litere albe, de-o şchioapă, pe un fundal de culoare neagră. "Presa turcă trăieşte una dintre cele mai negre zile din istoria sa", se mai scrie în text, care acuză totodată "o preluare a controlului organizată de către autorităţi".

Turcia este clasată pe locul 149 din 180 în clasamentul mondial al libertăţii presei, întocmit de organizaţia Reporteri fără Frontiere. AGERPRES/(AS - editor: Gabriela Ionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.