Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Londra, 3 mar /Agerpres/ - Premierul britanic, David Cameron, va profita de vizita pe care o va efectua joi în Franţa pentru a argumenta că rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană va întări securitatea, o idee ce va fi probabil susţinută şi de către gazda sa, preşedintele francez, Francois Hollande, relatează agenţia Reuters.

Cameron a convocat pentru 23 iunie un referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE şi campania sa în favoarea rămânerii regatului în blocul comunitar este susţinută şi de către alţi lideri ai ţărilor din Uniune.

''Sunt convins că apartenenţa regatului la UE ne oferă mai multă securitate şi o mai mare capacitate de configurare a puterii globale'', a declarat Cameron în cadrul unor comentarii difuzate de către biroul său înainte de o reuniune în oraşul francez Amiens (120 km nord de Paris). ''Într-o lume din ce în ce mai nesigură, avem de câştigat din apartenenţa la aceste organizaţii internaţionale'', a adăugat premierul britanic.

Primul summit franco-britanic ce are loc după atacurile Statului Islamic din noiembrie 2015 de la Paris, soldate cu 130 de morţi, reprezintă ''o ocazie de a discuta despre cum putem să cooperăm şi mai strâns pentru a asigura în continuare securitatea pentru popoarele noastre'', este de părere Cameron. Aceasta va include probabil o cooperare mai strânsă în domeniul poliţiei şi al securităţii, precum şi un schimb mai mare de informaţii.

Contraterorismul, criza migraţiei din Europa şi conflictele din Siria şi Libia reprezintă subiecte ce vor fi discutate la summit, la care vor participa, de asemenea, miniştrii francezi şi britanici de externe, interne şi de apărare.

Cameron şi Hollande vor face probabil un nou apel către forţele preşedintelui sirian, Bashar Al-Assad şi aliaţii lui, inclusiv Rusia, de a pune capăt atacurilor împotriva forţelor opoziţiei moderate în Siria. Moscova a afirmat că loviturile sale aeriene în Siria îi vizează doar pe militanţii Statului Islamic.

Se aşteaptă ca cei doi lideri să anunţe un proiect de 1,5 miliarde de lire sterline (2,11 miliarde de dolari) pentru construirea unui prototip de avion fără pilot de viitoare generaţie, proiect la care fiecare parte va contribui cu circa 750 milioane de lire sterline, pe baza unui studiu comun de fezabilitate în valoare de 120 de milioane de lire sterline, efectuat după ultimul summit franco-britanic ce a avut loc în 2014.

Proiectul, intitulat ''Future Combat Air System'', are drept scop dotarea celor două ţări cu cel mai avansat vehicul de acest fel din Europa. De acest proiect ar urma să beneficieze companii britanice precum BAE systems, Selex ES şi Rolls Royce, dar şi franceze, ca Dassault Aviation, SNECMA/Safran şi Thales. AGERPRES/(AS - autor: Angela Sârbu, editor: Gabriela Ionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.