COD PORTOCALIU: 17-01-2018 ora 14 Intre 18 ianuarie, ora 01 - 18 ianuarie, ora 17 se va semnala precipitații însemnate cantitativ, predominant ninsori COD GALBEN: 17-01-2018 ora 20 Intre 20:00 si 23:00 se va semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55-65 km/h, polei, gheţuş in Județul Mehedinţi, Județul Olt, Județul Dolj;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Moscova, 29 feb /Agerpres/- Mihail Gorbaciov i-a cerut preşedintelui Vladimir Putin să construiască o democraţie reală în Rusia, ultimul lider sovietic apreciind că nu este normal ca toate deciziile să fie luate de o singură persoană, consemnează agenţia EFE.

Nu se poate ca toate deciziile să aparţină unei singure persoane. Nimeni nu deţine monopolul adevărului, a subliniat Gorbaciov într-un articol publicat luni de cotidianul Novaya Gazeta.

Ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice va împlini săptămâna aceasta vârsta de 85 de ani. În articol el consideră evident faptul că actualul model de gestiune al Rusiei nu funcţionează, indiferent că vorbim despre politică sau economie.

Nu avem propuneri alternative. Nu vin oameni noi. Trebuie să revenim pe drumul democraţiei reale. Aceasta este ceea ce ne lipseşte cel mai mult: democraţia, subliniază Gorbaciov. El s-a arătat convins că fără participarea activă a oamenilor la găsirea de soluţii nu se poate ieşi din cercul vicios al problemelor cu care se confruntă ţara.

Totuşi, Gorbaciov a estimat că unele concepte promovate de Vladimir Putin după sosirea sa la putere, cum ar fi cel al democraţiei dirijate sau cel al puterii verticale, au stabilizat atunci situaţia Rusiei, mai ales în ce priveşte economia. Dar, trebuie să depăşim tendinţele autoritare în politica internă, a insistat el. Situaţia într-adevăr s-a stabilizat. Dar s-au adus prejuducii democraţiei reale, Parlamentului, unor tribunale şi presei independente, a explicat în continuare fostul preşedinte.

El a admis însă că până la un punct stabilizarea economiei s-a datorat preţurilor ridicate ale petrolului şi gazelor pe piaţa internaţională, situaţie care acum s-a schimbat radical odată cu prăbuşirea acestor preţuri, fapt ce a condus la o recesiune majoră în Rusia.

În acest context, Gorbaciov a atras atenţia că depăşirea crizei economice actuale nu se poate face prin instigarea la diviziune în societatea rusă, dând exemplul diviziunii dintre patrioţi şi liberali. Nu trebuie să căutăm nici duşmani, nici o coloană a cincea şi nici agenţi străini. Trebuie să fim uniţi pentru obiective comune. Cred că este posibil. Cred în Rusia, a conchis ultimul preşedinte sovietic.

De altfel, opiniile sale faţă de politica internă promovată de Putin au fost foarte critice în ultimii ani în, însă i-a lăudat politica externă, în special acţiunile din Ucraina şi Siria.

În urma protestelor antiguvernamentale ce au urmat alegerilor de la sfârşitul anului 2011, scrutin la care se presupune că au existat fraude masive, Gorbaciov a cerut deschis demisia autorităţilor. În replică, Putin i-a spus atunci că pe vremea cât a condus URSS ar fi trebuit să lupte pentru integritatea teritorială a statului nostru într-un mod mai insistent, consecvent şi curajos, nu să-şi ascundă capul în nisip, lăsându-şi posteriorul la vedere.

Într-un interviu televizat dat cu o zi înaintea publicării articolului din Novaya Gazeta, Gorbaciov a spus că, în pofida vârstei sale, nu va sta departe de politică şi a avertizat că lumea traversează la ora actuală o perioadă periculoasă care ar putea duce cel puţin la un nou război rece. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Karina Olteanu)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.