Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Mogadiscio, 26 feb /Agerpres/ - Cel puţin 12 persoane au fost ucise vineri seară la Mogadiscio într-un atac contra unui hotel şi unui parc din apropiere, revendicat de insurgenţi islamişti somalezi shebab, informează AFP şi Reuters.

Două explozii, urmate de focuri de armă automată mai mult de o oră, au zguduit capitala Somaliei în jurul orei 19.45 (16.45 GMT).

"Una dintre explozii a avut loc lângă Peace Garden, iar cealaltă în apropierea hotelului (vecin) SYL. Am văzut 12 civili ucişi, dar numărul (morţilor) ar putea fi mult mai mare", a declarat Ibrahim Mohamed, un responsabil al poliţiei somaleze.

În timp ce era încă în desfăşurare, islamiştii radicali shebab au revendicat operaţiunea, într-un scurt comunicat postat pe contul lor Instagram.

"Membri ai mujahedinilor au lansat un atac contra hotelului SYL din apropierea palatului prezidenţial. Atacul a început cu un atentat sinucigaş, urmat de un schimb de focuri", a declarat grupul.

Hotelul SYL este situat aproape de incinta ultrasecurizată Villa Somalia, un complex fortificat unde se află preşedinţia Somaliei şi biroul prim-ministrului.

Ziduri de la Somali Youth League Hotel, cunoscut sub numele de SYL Hotel, erau distruse, cu toate că vehiculul a fost detonat la poarta parcului din apropiere, unde s-au adunat zeci de oameni, potrivit martorilor. Focuri de armă s-au auzit după explozie.
   
Al Shabaab a lansat adesea atacuri la Mogadiscio vineri - weekendul somalez - când oamenii se adună în hoteluri, restaurante sau alte locuri pentru a se întâlni cu prietenii sau familia, notează Reuters.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu)

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.