Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Damasc, 6 feb /Agerpres/ - Mama preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Anisa Makhlouf, a murit la vârsta de 86 de ani, a anunţat sâmbătă mass-media de stat de la Damasc, informează Reuters şi AFP.

Makhlouf a fost căsătorită cu fostul preşedinte Hafez al-Assad, care a condus Siria din 1971 până la moartea sa în 2000.

Ei s-au căsătorit în 1957 şi au avut cinci copii: Bushra, Basil, Bashar, Majed şi Maher.

Potrivit agenţiei oficiale de presă SANA, fosta primă-doamnă a murit într-un spital din capitală.

Potrivit apropiaţilor săi, ea era bolnavă de mai mulţi ani şi se trata în Germania, până când a fost inclusă în 2012 pe lista neagră a Uniunii Europene contra personalităţilor regimului sirian acuzate că sprijină reprimarea revoltei împotriva regimului în martie 2011.

În cei treizeci de ani în care soţul ei a condus cu o mână de fier ţară, precum şi în ultimii ani de război, ea s-a arătat discretă şi a fost rareori menţionată în presă.

Cu toate acestea, mai mulţi experţi în probleme privind Siria susţin că după moartea soţului ei în 2000, ea a jucat un rol important în culise înainte de a dispărea din cauza bolii.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.