Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Berlin, 31 ian /Agerpres/ - Cota de popularitate a alianţei conservatoare CDU-CSU a cancelarului german Angela Merkel a ajuns la cel mai scăzut nivel din iulie 2002 din cauza politicii sale a frontierelor deschise pentru migranţi, potrivit unui sondaj publicat duminică, relatează AFP.

Conform sondajului publicat de cotidianul Bild am Sonntag, doar 34% dintre persoanele chestionate au afirmat că au o opinie favorabilă faţă de Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a Angelei Merkel şi partenerul său Uniunea Creştin-Socială (CSU), în scădere cu două procente.

Partidul Social Democrat - care face parte din coaliţia la guvernare - a scăzut cu un procent în intenţiile de vot, ajungând la 24%, conform sondajului realizat în perioada 21- 27 ianuarie în rândul a 1.638 de persoane.

Pe de altă parte, partidul antiimigraţie Alternativă pentru Germania (AfD), care a stârnit un scandal sâmbătă după ce a sugerat că responsabilii de securitate de la frontieră ar trebui să tragă asupra migranţilor care încearcă să intre în ţară ilegal, a atins un record de 12% din intenţiile de vot, în creştere cu două procente faţă de precedentul sondaj publicat duminca trecută.

Germania, care a primit 1,1 milioane de solicitanţi de azil în 2015, se confruntă cu o creştere a îngrijorărilor populaţiei legate de capacitatea sa de absorbţie a fluxului migratoriu masiv.

Politica Angelei Merkel în problema migranţilor este din ce în ce mai puţin acceptată în ţara sa: 40% dintre germani, potrivit unui sondaj publicat vineri de revista Focus, consideră că ar trebui să renunţe la funcţie din cauza politicii sale de primire a refugiaţilor, chiar dacă ea a anunţat recent o serie de restricţii privind imigraţia.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.