COD GALBEN: 09-03-2021 ora 10 Intre 10 martie, ora 03:00 - 11 martie, ora 06:00 se va semnala ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă local consistent in ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă local consistent;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Paris, 28 ian /Agerpres/ - Parlamentul francez a autorizat marţi seara sedarea profundă a bolnavilor în fază terminală, primul pas către luarea în considerare a dorinţelor pacienţilor aflaţi la finalul vieţii, evitând în acelaşi timp redeschiderea dezbaterii privind eutanasia, relatează joi AFP.

Într-un climat neobişnuit de consensual, senatorii, la fel ca deputaţii înaintea lor, au votat aproape în unanimitate un proiect de lege care autorizează recurgerea la o 'sedare profundă şi continuă' până la deces pentru unii bolnavi în fază terminală care au solicitat acest lucru.

Acest vot marchează, după un parcurs dificil timp de un an, adoptarea finală a acestui text de lege care reprezintă 'un progres istoric', a afirmat ministrul sănătăţii Marisol Touraine.

Rezultatul muncii a doi deputaţi, unul din stânga majoritară şi celălalt din opoziţia de dreapta, textul a fost deja adoptat cu o majoritate covârşitoare de Adunarea Naţională în martie 2015, înainte de a fi respins, spre surpriza generală, în Senat trei luni mai târziu.

După ce textul de lege a fost plimbat între cele două camere, un acord cu privire la o versiune comună a fost în cele din urmă găsit pe 19 ianuarie. Noua lege răspunde unui angajament electoral al preşedintelui socialist Francois Hollande.

Înainte de a sosi la Elysee în 2012, şeful statului a promis o 'asistenţă medicală pentru a încheia viaţa cu demnitate'. El a apărat apoi necesitatea unui 'consens' pentru a îmbunătăţi legislaţia în vigoare din 2005.

Potrivit unui sondaj realizat anul trecut, posibilitatea sedării până la deces ca urmare a deciziei pacientului este susţinută de 96% dintre francezi. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.