Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Kiev, 27 ian /Agerpres/ - Persoane necunoscute au încercat să arunce în aer o statuie a lui Lenin ce tronează în piaţa principală din Doneţk, fief al rebelilor proruşi din estul Ucrainei, au anunţat miercuri responsabili ai autoproclamatei republici populare Doneţk, potrivit AFP.

Statuia propriu-zisă nu a fost afectată în urma exploziei produse în noaptea de marţi spre miercuri, doar o mică parte din piedestal a fost deteriorată.

Această tentativă de distrugere a monumentului liderilor revoluţiei bolşevice a provocat indignarea liderilor rebelilor.

Potrivit informaţiilor noastre, explozibilul a fost amplasat de un grup terorist care a comis deja astfel de infracţiuni la Doneţk. Aparent, el a prins rădăcini aici, are o reţea mare, a declarat pentru AFP Eduard Basurin, unul din liderii autoproclamatei republici populare Doneţk.

Numeroase statui ale lui Lenin au fost dărâmate în Ucraina în ultimele luni, suscitând reacţii de indignare din partea rebelilor.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a promulgat în luna mai noi legi care interzic orice fel de propagandă comunistă în ţară, spre nemulţumirea Rusiei.

Potrivit noilor legi, monumentele ce glorifică oficiali din epoca sovietică, între care numeroase statui ale lui Lenin din întreaga ţară, trebuie demontate, în timp ce localităţile, străzile şi întreprinderile ale căror nume au tangenţă cu perioada comunistă trebuie rebotezate.

Aceste legi au drept scop ruperea definitivă cu trecutul sovietic al Ucrainei, într-un moment în care autorităţile proeuropene luptă împotriva separatiştilor proruşi în estul ţării, în cea mai mare parte nostalgic faţă de epoca URSS. Conflictul a făcut peste 9.000 de morţi de la începutul său în aprilie 2014.AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Karina Olteanu)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.