COD PORTOCALIU: 17-01-2018 ora 14 Intre 18 ianuarie, ora 01 - 18 ianuarie, ora 17 se va semnala precipitații însemnate cantitativ, predominant ninsori COD GALBEN: 17-01-2018 ora 20 Intre 20:00 si 23:00 se va semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55-65 km/h, polei, gheţuş in Județul Mehedinţi, Județul Olt, Județul Dolj;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Strasbourg, 21 ian /Agerpres/ - Rusia trebuie să înceteze să se amestece direct sau indirect în conflictele din Georgia, Republica Moldova şi Ucraina şi să nu mai interfereze cu aspiraţiile lor europene, avertizează membrii Parlamentului European (PE) reuniţi la Strasbourg, într-un raport adoptat joi, potrivit unui comunicat al biroului de presă al PE.

La un an după ratificarea acordurilor de asociere şi liber schimb aprofundat şi comprehensiv cu Uniunea Europeană, eurodeputaţii subliniază reformele rămase pentru fiecare stat şi "iau act" de referendumul din 6 aprilie din Olanda privind acordul UE-Ucraina.

În rezoluţia care salută progresele Georgiei, Republicii Moldova şi Ucrainei pe calea lor pentru o integrare politică şi economică mai mare cu Uniunea Europeană, membrii Parlamentului European cer Rusiei să înceteze implicarea directă şi indirectă în conflictele din teritorii, inclusiv ocuparea Crimeii.

PE salută noul guvern al Republicii Moldovei care îşi preia mandatul după mai mult de un an de blocaj în instabilitate politică sistemică şi cer ca vinovaţii pentru furtul a un miliard de euro din sistemul bancar moldovean să fie aduşi în justiţie.

Ei amintesc că exporturile Georgiei către UE au crescut cu 15%, iar ale Republicii Moldova cu 62% în primul an şi afirmă că aşteaptă creşteri similare în privinţa Ucrainei, spunând că sprijinul financiar al UE trebuie să fie combinat cu progrese concrete privind reformele.

Referitor la Georgia, eurodeputaţii îşi exprimă îngrijorarea în privinţa independenţei puterii judecătoreşti şi a posibilelor ameninţări la adresa pluralismului presei, amintind, de exemplu, un proces privind proprietatea asupra organizaţiei media Rustavi 2. Ei sprijină ideea de a trimite o misiune de experţi a UE pentru a supraveghea situaţia.

În legătură cu Ucraina, eurodeputaţii condamnă suspendarea acordului de liber schimb dintre Rusia şi Ucraina chiar în momentul în care acordul de liber schimb între UE şi Ucraina intrase în vigoare. Ei deplâng restricţiile comerciale severe privind exporturile ucrainene către Rusia şi îşi exprimă îngrijorarea privind blocajul economic şi financiar din Ucraina, reiterând nevoia unei asistenţe financiare suplimentare din partea UE.

Membrii PE mai solicită statelor membre să evite construirea unor noi conducte de gaz din Rusia care să ocolească Ucraina, cum ar fi Nord Stream II. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Karina Olteanu)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.