COD GALBEN: 18-01-2018 ora 17 Intre 19 ianuarie, ora 0 se va semnala intensificări susținute ale vântului, ninsori în general moderate cantitativ și viscolite COD GALBEN: 19-01-2018 Intre 04:10 si 08:00 se va semnala intensificări ale vântului care la rafală vor depăși 55...65 km/h in Județul Sălaj, Județul Satu Mare;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Londra, 4 ian /Agerpres/ - Prim-ministrul David Cameron a criticat luni cele 47 de execuţii care au avut loc sâmbătă în Arabia Saudită, printre care şi aceea a unui cleric şiit, şi a caracterizat drept extrem de preocupantă criza dintre Riad şi Teheran, relatează AFP.

Să fim clari, condamnăm pedeapsa cu moartea în orice circumstanţe şi asta este valabil şi pentru Arabia Saudită. Intervenim mereu pe tema pedepsei cu moartea şi Ministerul Afacerilor Externe a făcut-o foarte clar cu această ocazie, a spus Cameron cu prilejul unei deplasări în estul Londrei.

El a mai spus că apreciază drept extrem de preocupante tensiunile în regiune provocate de executarea, sâmbătă, a şeicului Nimr Baqer al-Nimr, de 56 de ani, critic virulent al regimului saudit, alături de alte 46 de persoane condamnate pentru terorism.

Aceste execuţii au declanşat un război al declaraţiilor între Teheran şi Riad, precum şi manifestanţii de furie în rândul comunităţii şiite în mai multe ţări, printre care şi Iran, unde reprezentanţii saudiţi au fost atacaţi. Riadul şi aliaţii săi au rupt relaţiile diplomatice cu Iranul.

Ne dorim stabilitate în Orientul Mijlociu şi relaţii bune între diferite ţări, pentru că este esenţial pentru soluţionarea crizei din Siria, sursă a atâtor probleme, a subliniat David Cameron.

Relaţiile între Marea Britanie şi Arabia Saudită s-au tensionat recent, după ce Londra s-a retras la începutul lui octombrie de la o licitaţie care viza modernizarea sistemului penitenciar în Arabia Saudită, pe fondul criticilor privind situaţia drepturilor omului în această ţară.

Arabia Saudită este cel mai important partener comercial al Marii Britanii în Orientul Mijlociu şi a fost prima sa piaţă de export pentru armament în 2014. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Karina Olteanu)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.