Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Viena, 23 dec /Agerpres/ - Doi fraţi sirieni bănuiţi că au făcut parte din grupări jihadiste în ţara de origine, printre care Statul Islamic (SI), au fost plasaţi în arest provizoriu în Austria după ce fuseseră arestaţi într-un centru de refugiaţi, a indicat miercuri o sursă judiciară austriacă, citată de AFP.

Cei doi fraţi, cu vârste de 16 ani şi 18 ani, au fost arestaţi în urmă cu o săptămână în adăpostul pentru refugiaţi minori de la Lebring, la sud de Viena, şi o anchetă a fost deschisă pentru participare la o organizaţie teroristă şi acte teroriste.

Unul dintre ei a făcut parte din gruparea Statul Islamic, iar celălalt din gruparea salafistă Ahrar al-Sham. Autorităţile austriece au fost notificate de către justiţia germană despre prezenţa celor doi tineri în Austria, în timp ce un alt frate de-al lor este dat în urmărire în Germania pentru un motiv neprecizat.

Numărul solicitanţi de azil în Austria, în mod tradiţional ţară de tranzit pentru refugiaţii ce încearcă să ajungă în Germania şi ţările scandinave, s-a triplat în acest an faţă de 2014, de la 28.000 la 90.000-95.000. AGERPRES/(AS - editor: Tudor Martalogu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.