Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Atena, 5 dec /Agerpres/ - Balcanii vor deveni un 'butoi cu pulbere' dacă imigranţii vor fi blocaţi în această regiune, a avertizat arhiepiscopul Ieronim al Atenei şi al Întregii Grecii, considerând în acelaşi timp că responsabilitatea în această problemă revine Uniunii Europene.

''Dacă nu vor fi create condiţii pentru întoarcerea refugiaţilor în patria lor, mulţi din aceştia vor fi blocaţi în Balcani. Rezultatul - Balcanii vor deveni un butoi cu pulbere'', a afirmat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Greciei, cu ocazia unei vizite recente la Academia Evanghelică din Berlin, potrivit pravoslavie.ru.

Arhiepiscopul Ieronim a apreciat totodată că lumea occidentală este responsabilă pentru apariţia acestei crize. ''Europa trebuie sa conştientizeze această responsabilitate şi să încerce să elimine cauzele acestei probleme. În caz contrar, ea va deveni permanentă şi va fi imposibil de rezolvat'', a afirmat arhiepiscopul Atenei.

Primatul Bisericii Greciei a adăugat că problema imigranţilor preocupă foarte mult Grecia, ''mai ales când unele state europene ridică ziduri la graniţele lor pentru a opri fluxul de refugiaţi''. ''Grecia se confruntă cu o criză dublă - pe de o parte, cu probleme economice, pe de altă parte, cu problema imigraţiei'', a atras atenţia arhiepiscopul Ieronim, subliniind că actuala criză a imigraţiei poate fi rezolvată numai printr-o cooperare a statelor, bisericilor şi tuturor părţilor interesate. ''Europa trebuie sa fie o uniune a sprijinului reciproc şi a valorilor comune şi nu o coaliţie a statelor bogate'', a mai afirmat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Greciei.

Aflată într-o situaţie economică foarte dificilă, Grecia a trebuit să facă faţă sosirii pe ţărmurile sale, de la începutul acestui an, a peste 700.000 de imigranţi. Guvernul de la Atena a cerut joi Uniunii Europene activarea mecanismului de protecţie civilă pentru a primi ajutor în gestionarea afluxului de refugiaţi.

Imigranţii care ajung în Grecia pornesc din Turcia, traversând cu bărci pneumatice o porţiune din Marea Egee, şi debarcă în insulele greceşti. Cei mai mulţi trec prin insula Lesbos, situată la circa 20 de kilometri de coastele Turciei, iar de acolo sunt transportaţi organizat de autorităţile greceşti cu feriboturile către portul Pireu, de lângă Atena, şi apoi către graniţa cu Macedonia, de unde îşi continuă călătoria prin Europa pe aşa-numita rută a Balcanilor.AGERPRES/(AS - autor: Flori Tiulea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.