Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Canberra, 7 oct /Agerpres/ - Cinci persoane au fost arestate, miercuri, în cadrul unei operaţiuni antiteroriste a poliţiei în vestul metropolei australiene Sydney, în legătură cu un incident armat produs în zona sediului poliţiei statului australian New South Wales, informează DPA.

La operaţiune, desfăşurată în zorii zilei de miercuri, au luat parte 200 de poliţişti, iar cei arestaţi sunt un băiat de 16 ani şi patru bărbaţi cu vârste între 18 şi 24 de ani.

Suspecţii au fost interogaţi în legătură cu împuşcarea mortală a lui Curtis Cheng, angajat al poliţiei, de către elevul de 15 ani Farhad Jabar, care ulterior a fost ucis într-un schimb de focuri în faţa cartierului general al poliţiei statului australian New South Wales.

Poliţia anchetează posibilitatea ca unul dintre suspecţi să-i fi furnizat lui Jabar arma pe care acesta a folosit-o în atac.

De asemenea, poliţia australiană a arestat un elev de 17 ani de la liceul Parramatta din Sydney, după ce acesta ar fi postat pe Facebook mesaje de susţinere a acţiunii lui Farhad Jabar şi apeluri la comiterea altor atacuri contra poliţiei.

Începând din septembrie anul trecut, poliţia a prevenit şase tentative de atacuri teroriste în Australia, a anunţat miercuri Neil Gaughan, reprezentant al poliţiei federale australiene.

În septembrie anul trecut, Australia a ridicat nivelul de alertă antiteroristă, mai ales ca urmare a plecării a peste 100 de cetăţeni australieni în Irak şi Siria pentru a lupta alături de gruparea jihadistă Statul Islamic.

În luna decembrie, un musulman de origine iraniană cunoscut pentru ideile sale extremiste a luat ostatice 17 persoane într-o cafenea din Sydney. După 16 ore, el a fost lichidat de forţele de securitate australiene. În timpul luării de ostatici au murit alte două persoane. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Ionuţ Mareş)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.