Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Berlin, 6 oct /Agerpres/ - Ministrul de interne german Thomas de Maiziere a cerut, luni, guvernului de la Berlin să adopte măsuri pentru limitarea numărului de refugiaţi acceptaţi de Germania, sporind astfel presiunile asupra cancelarului Angela Merkel, care a refuzat să sprijine ideea impunerii unui plafon în această privinţă, transmite Reuters.

Afluxul fără precedent de refugiaţi pune la încercare capacităţile şi disponibilitatea Germaniei de a acorda sprijin celor care fug de războaiele şi sărăcia din Orientul Mijlociu, Asia şi Africa.

''Iată de ce trebuie să limităm numărul (refugiaţilor) şi să găsim echilibrul corect. Capacităţile noastre sunt limitate'', a afirmat De Maiziere, în timpul unei dezbateri cu cetăţenii organizate la Stuttgart (sud-vestul Germaniei). Potrivit oficialului german, plafonarea numărului de refugiaţi ar face ca actuala criză să devină mai mult o oportunitate şi mai puţin o provocare.

Ministrul german şi-a reiterat propunerea ca statele europene să accepte un plafon comun şi un sistem bazat pe cote pentru a distribui între toate statele membre ale Uniunii Europene povara reprezentată de valul de refugiaţi ce sosesc pe continentul european.

La finalul săptămânii trecute, Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a anunţat că numărul migranţilor sosiţi în Europa în septembrie a fost de circa 168.000, acesta fiind un record lunar.

Potrivit agenţiei specializate a ONU, persistenţa nivelului ridicat al numărului de migranţi sosiţi pe continentul european evidenţiază importanţa punerii cât mai rapide în practică a schemei de repartizare a 120.000 de refugiaţi între statele membre ale UE, sistem asupra căruia liderii 'Celor 28' s-au pus de acord pe 24 septembrie, la Bruxelles.

UNHCR prognozează că 700.000 de migranţi vor ajunge în Europa în acest an prin trecerea Mediteranei, un număr aproape egal fiind estimat şi pentru anul 2016. De la începutul anului, peste 520.000 de persoane, în special sirieni şi afgani, au făcut deja această călătorie, conform agenţiei ONU. Circa 3.000 de migranţi au murit sau au fost daţi dispăruţi. AGERPRES/(AS - editor: Tudor Martalogu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.