Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 30 sep /Agerpres/- Statele Unite nu se vor opune raidurilor aeriene ruseşti în Siria dacă acestea chiar vizează gruparea Statul Islamic (SI) şi ramurile al-Qaida, a declarat secretarul american de stat John Kerry, după ce un alt responsabil de la Washington a acuzat Rusia că primele sale lovituri aeriene au avut ca ţintă opoziţia moderată siriană, nu jihadiştii, afirmaţii contrazise la Moscova şi Damasc, în timp ce Casa Albă a admis că deocamdată este prea devreme să se pronunţe asupra obiectivelor lovite de aviaţia rusă în Siria, transmite AFP.

'Am spus clar că vom avea îngrijorări serioase dacă Rusia va lovi zonele unde nu se desfăşoară operaţiuni ale SI şi ale grupărilor afiliate al-Qaida', a indicat şeful diplomaţiei americane la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, prezidată de omologul său rus Serghei Lavrov, reuniune desfăşurată la câteva ore după ce preşedintele Vladimir Putin a anunţat că forţele aeriene ruseşti au început raidurile asupra poziţiilor grupării jihadiste SI în Siria.

'Dacă ultimele acţiuni ale Rusiei şi cele aflate în desfăşurare reflectă un angajament autentic în direcţia înfrângerii organizaţiei SI, atunci suntem dispuşi să primim favorabil aceste eforturi', a insistat Kerry. Totuşi, el a apreciat că jihadiştii din SI nu vor putea fi învinşi în Siria atât timp cât preşedintele Bashar al-Assad rămâne la putere. 'Nu trebuie să amestecăm lucrurile şi nu vom amesteca lupta împotriva SI cu sprijinul pentru al-Assad', a explicat secretarul american de stat.

Dacă Rusia va ataca alte poziţii decât cele ale teroriştilor, atunci 'raiduri de acest fel ar ridică semne de întrebare asupra intenţiilor reale ale Rusiei: lupta împotriva SI ori susţinerea regimului al-Assad', a completat Kerry, susţinând totodată că operaţiunile aviaţiei militare ruse nu le vor influenţa pe cele ale coaliţiei antijihadiste conduse de SUA.

Înaintea declaraţiei sale, un responsabil de la Pentagon a declarat, sub protecţia anonimatului, că avioanele ruseşti au atacat forţele opoziţiei moderate, nu cele ale SI, iar un lider al acestei opoziţii a acuzat Rusia că raidurile au provocat zeci de victime în rândul civililor.

În replică, un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, citat de agenţia EFE, a declarat că aviaţia rusă a atacat opt obiective aparţinând SI în zonele muntoase din Siria, fără să fi produs victime colaterale în rândul populaţiei şi nici pagube în infrastructurile civile.

Şi televiziunea de stat siriană a anunţat la rândul ei că aviaţia rusească a atacat numai 'poziţii teroriste' ale SI şi ale Frontului al-Nusra (ramura siriană a organizaţiei al-Qaida) din provinciile Hama, Homs şi Latakia.

După apariţia acestor informaţii contradictorii a intervenit şi Casa Albă, purtătorul de cuvânt al acesteia, Josh Earnest, declarând că este prea devreme pentru a se putea determina ţintele ce au fost vizate de aviaţia rusă, precum şi ţintele care au fost efectiv lovite. AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu)





Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.