Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Budapesta, 28 sep /Agerpres/ - Ungaria va propune introducerea unor cote de refugiaţi globale la actuala sesiune anuală a Adunării Generale a ONU, astfel încât puterile mondiale care au avut un rol în destabilizarea Orientului Mijlociu şi a Africii de Nord îşi vor asuma şi partea de povară reprezentată de migraţia ilegală, a declarat luni, pentru MTI, ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, aflat la New York.

Szijjarto, care se va adresa sâmbătă în plenul Adunării Generale a Naţiunilor Unite, a afirmat că Europa nu s-a confruntat, după Al Doilea Război Mondial, cu atât de multe provocări ca în prezent, în opinia sa criza migranţilor fiind 'probabil' cea mai semnificativă problemă căreia lumea trebuie să îi facă faţă.

''Din punctul nostru de vedere, doar Europa este expusă unei mari presiuni migraţioniste pentru că ea este înconjurată de regiuni instabile, care pot duce la 30-35 de milioane de persoane care să se îngrămădească la graniţele noastre'', a explicat ministrul ungar.

El a adăugat că în prezent trăiesc de pe urma ajutoarelor umanitare 8 milioane de persoane în Irak, 12 milioane în Siria şi alte peste 12 milioane în Africa subsahariană.

În aceste condiţii, nu este corect ca doar Europa să suporte povara migranţilor, întrucât alte puteri globale sunt responsabile pentru deciziile care au adus instabilitate în respectivele regiuni, a menţionat şeful diplomaţiei ungare. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Karina Olteanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.