Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Berlin, 23 sep /Agerpres/- Premierul ungar Viktor Orban a respins miercuri ceea ce a numit 'imperialismul moral' pe care cancelarul german Angela Merkel încearcă să-l impună Europei în chestiunea primirii imigranţilor, el anunţând totodată o listă cu şase măsuri concrete pentru soluţionarea crizei imigranţilor ilegali pe care le va prezenta Consiliului European, transmit agenţiile AFP şi MTI.

'Cel mai important este să nu existe imperialism moral' în chestiunea afluxului de imigranţi, a spus Orban în faţa presei la o conferinţă de presă desfăşurată la Bad Staffelstein, cu ocazia reuniunii anuale de toamnă a Uniunii Creştin-Sociale din Bavaria (CSU, formaţiune aliată cu CDU, Uniunea Creştin-Democrată a cancelarului Angela Merkel), el susţinând dreptul ţării sale de a proceda altfel decât Germania.

Cât despre criticile privind măsurile luate de guvernul de la Budapesta pentru protejarea frontierelor Ungariei, cum ar fi ridicarea gardurilor de sârmă ghimpată - premierul ungar confirmând acum că se va continua construirea de astfel de bariere şi la frontiera Croată, după ce graniţa cu Serbia a fost deja securizată -, Orban a apreciat că prin aceste măsuri este protejată nu doar graniţa ungară, ci şi cea a regiunii germane Bavaria, unde s-a desfăşurat reuniunea la care a fost invitat.

Cu acest prilej, premierul maghiar a enunţat mai multe propuneri pentru soluţionarea crizei provocate de valul de imigranţi ilegali, propuneri care le va prezenta, tot miercuri, la Consiliul European extraordinar convocat ca urmare a acestei crize. Lista cuprinde următoarele iniţiative:

- Grecia să predea sarcina protejării propriilor ei frontiere statelor europene care vor fi dispuse să formeze o misiune comună;

- fiecare stat membru al UE să-şi sporească contribuţia la bugetul comunitar cu 1% şi să reducă în acelaşi timp cheltuielile în bugetele naţionale tot cu 1%, sumele rezultate urmând să fie alocate gestionării crizei refugiaţilor;

- dezvoltarea unui parteneriat cu statele a căror implicare în soluţionarea acestei crize este de neevitat, precum Turcia;

- separarea refugiaţilor de imigranţii economici înaintea intrării lor în spaţiul Schengen;

- întocmirea unei liste cu ţările 'sigure', de unde nu se vor primi refugiaţi;

- întreprinderea unor demersuri ca toate statele lumii să fie implicate în gestionarea acestei crize şi crearea de cote globale, nu dar la nivelul Uniunii Europene. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Karina Olteanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.