Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bruxelles, 8 sep /Agerpres/ - Uniunea Europeană şi Statele Unite au ajuns marţi la un acord asupra protecţiei datelor, ce va permite europenilor să sesizeze justiţia americană în cazuri de utilizare abuzivă a datelor lor personale în Statele Unite, a anunţat UE, informează AFP şi Reuters.

"Odată intrat în vigoare, acest acord va garanta un nivel ridicat de protecţie a tuturor datelor personale transmise de autorităţile judiciare de pe ambele maluri ale Atlanticului", a declarat comisarul european pentru justiţie Vera Jourova, citată într-un comunicat.

"El va garanta în special tuturor cetăţenilor europeni să-şi vadă drepturile în legătură cu datele lor personale aplicate de tribunalele americane", a adăugat ea.

Acest aşa-numit "acord-umbrelă", care se referă la schimbul de informaţii în scopuri judiciare, a fost încheiat după patru ani de negocieri, aminteşte Reuters. Negocierile au fost îngreunate de preocupările europenilor născute după dezvăluiri despre interceptări la scară largă realizate de serviciile secrete americane.

De asemenea, acordul deschide calea pentru proiectul Uniunii Europene de a crea un registru cu datele pasagerilor companiilor aeriene. Această măsură, cerută de Statele Unite, a fost mult timp împotmolită în Parlamentul European, unde căutarea unui echilibru între protecţia vieţii private şi lupta împotriva terorismului a provocat dezbateri aprinse.

Comisarul european a estimat că acordul este "un pas important" în "restabilirea încrederii în schimbul de date între UE şi SUA" şi că va întări "drepturile europenilor la intimitate".

Acordul trebuie încă aprobat de Congresul Statelor Unite înainte de a intra în vigoare.

În Europa, unde amintirea supravegherii exercitate de regimurile fasciste şi comuniste a rămas puternică, preocuparea este legată mai ales de presiunea Washingtonului asupra giganţilor IT pentru ca aceştia să pună la dispoziţia serviciilor de informaţii datele personale pe care le colectează, inclusiv cele ale cetăţenilor europeni, din motive de securitate naţională, aminteşte France Presse.

Aceste suspiciuni s-au întărit după dezvăluirile lui Edward Snowden în 2013 cu privire la operaţiunile de spionaj gigantice efectuate de Washington inclusiv contra unor ţări aliate din Uniunea Europeană.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.