Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 26 aug /Agerpres/ - Bărbatul care a împuşcat mortal doi jurnalişti de televiziune - o reporteră şi un cameraman - miercuri în statul american Virginia, chiar în timp ce aceştia realizau o transmisiune în direct, a încercat să se sinucidă după ce a fost oprit de poliţie, fiind grav rănit, transmit Reuters, AFP şi CNN.

Iniţial, postul local WDBJ7, unde erau angajaţi cei doi jurnalişti, şi alte media au anunţat că suspectul a murit, revenind apoi cu precizarea că bărbatul este grav rănit.

Suspectul a fost identificat drept Vester Flanagan, 41 de ani, iar, potrivit autorităţilor, ar fi vorba despre un fost reporter al postului WDBJ7, concediat în urmă cu doi ani.

Atacatorul a fugit cu o maşină, dar a fost oprit de poliţie după o urmărire pe autostrada 66 şi s-a împuşcat, au declarat oficiali pentru CNN.

După uciderea celor doi jurnalişti, cineva a postat pe un cont de Twitter şi unul de Facebook imagini video ce păreau filmate chiar de atacator. Una din înregistrări arăta clar o armă în timp ce persoana care filma se apropia de reporteră.

ABC News a relatat că a primit un fax de 23 de pagini conţinând un manifest de la cineva semnat Bryce Williams, document ce a fost predat anchetatorilor.

Bryce Williams este numele folosit de Flanagan ca reporter pentru WDBJ, a precizat compania. Tot acesta este şi numele pe care erau deschise conturile de Twitter şi Facebook pe care au fost postate imaginile de la locul atacului, şi care au fost închise la scurt timp.

Jurnaliştii filmau un interviu pentru emisiunea matinală a WDBJ7, afiliat CBS, în Roanoke, Virginia, la Bridgewater Plaza, un loc de recreere la Smith Mountain Lake, aflat la 190 de kilometri de capitala Richmond. În imaginile filmate de cameraman înainte de a fi ucis, se aud mai întâi câteva focuri de armă, după care camera cade la pământ şi filmează picioarele atacatorului. În afara cadrului se aude apoi cum reporteriţa strigă înainte de a fi împuşcată.

Reportera Alison Parker, de 24 de ani, şi cameramanul Adam Ward, de 27 de ani, au murit, a anunţat WDBJ7.

Femeia care era intervievată, Vicki Gardner, director executiv al camerei de comerţ regionale, a fost grav rănită.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Karina Olteanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.