Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Kiev/Moscova, 17 aug /Agerpres/ - Preşedintele rus Vladimir Putin a atenţionat luni minoritatea etnică a tătarilor din Crimeea că nu ar trebui să încerce să obţină un statut special în această peninsulă la Marea Neagră pe care Rusia a anexat-o de la Ucraina în 2014, declanşând tensiuni ca în timpul Războiului Rece între Moscova şi Occident, relatează Reuters.

Tătarii musulmani reprezintă peste 10% din populaţia Crimeii şi s-au opus anexării peninsulei de către Rusia, reamintind de deportările în masă dispuse de Moscova în timpul perioadei sovietice. După anexare, au fost supuşi presiunii de a se alinia noilor autorităţi din Crimeea.

Putin a început o vizită de trei zile în Crimeea, stârnind furia Kievului, cu scopul - conform Kremlinului - de a avea întâlniri privind mijloacele de a dezvolta peninsula şi de a promova turismul.

El a spus că anexarea Crimeii la Rusia a fost o chestiune de dreptate istorică. Totuşi, sancţiunile adoptate de Occident după anexare, care a urmat înlăturării de la putere a preşedintelui ucrainean pro-rus Viktor Ianukovici, au cauzat pierderi masive unei economii a Rusiei în suferinţă.

Putin s-a întâlnit cu reprezentanţi ai mai multor minorităţi, inclusiv ai tătarilor, la un complex de lux din satul Opolznevoe. "Relaţiile interetnice sunt o chestiune delicată. Consider că orice speculaţie privind orice fel de drepturi speciale pentru o minoritate anume este extrem de periculoasă", a declarat el.

Preşedintele rus a mai spus că Moscova nu va permite organizaţiilor non-guvernamentale finanţate din fonduri străine să destabilizeze peninsula prin exagerarea problemelor cu care se confruntă tătarii din Crimeea, al treilea cel mai numeros grup etnic din peninsulă, după ruşi şi ucraineni.

"Crimeea este o oglindă a Rusiei multietnice. Aici, la fel ca oriunde în Rusia, trebuie să acordăm o atenţie puternică şi constantă dezvoltării păcii şi armoniei, combinând eforturile autorităţilor statului şi ale societăţii civile. De aceea, consider această întâlnire cu dvs. foarte importantă", le-a mai spus Putin reprezentanţilor grupurilor etnice.

Rusia a fost criticată de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Naţiunile Unite, Consiliul Europei şi Turcia pentru tratamentul la care a supus minoritatea tătară, neîncrezătoare în Moscova după deportările în masă din 1944.

Tătarii au început să se întoarcă în Crimeea în număr mare după destrămarea Uniunii Sovietice în 1991 şi s-au bucurat de o revigorare culturală în cadrul Ucrainei.

De la anexarea din 2014, forţele de securitate ruse au efectuat descinderi la principala lor adunare, Mejlis, şi a evacuat-o din sediu. Rusia a închis de asemenea postul de televiziune al tătarilor, ATR, iar mai mulţi activişti locali, inclusiv tătari, ar fi fost ucişi, bătuţi sau daţi dispăruţi. Principalilor doi lideri ai comunităţii li s-a interzis accesul în Crimeea.AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.