Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ankara, 16 aug /Agerpres/- Statele Unite şi Turcia au anunţat duminică decizia privind retragerea în luna octombrie a celor două unităţi de rachete antiaeriene Patriot, amplasate la începutul anului 2013 la frontiera turco-siriană pentru a apăra Turcia în eventualitatea unor atacuri cu rachete sol-sol lansate dinspre Siria, relatează AFP.

Aceste unităţi 'vor fi redesfăşurate în SUA pentru operaţiuni necesare de modernizare', se arată într-un comunicat comun emis de guvernele turc şi american. Totuşi, textul menţionează că aceste baterii antiaeriene, împreună cu personalul care le deserveşte (circa 320 de persoane), vor putea fi reamplasate în Turcia într-un interval de o săptămână, dacă situaţia o va impune.

Şi Germania, ce are de asemenea desfăşurate pe teritoriul turc, la graniţa siriană, două instalaţii Patriot plasate sub comanda NATO, a anunţat cu o zi în urmă retragerea lor, motivându-şi decizia prin faptul că ameninţările din respectiva regiune au de acum înainte o altă natură şi provin în special dinspre gruparea jihadistă Statul Islamic.

Rachetele Patriot au fost desfăşurate la cererea guvernului de la Ankara, acesta temându-se de un posibil atac cu rachete al armatei siriene, după ce mai multe localităţi de la graniţa cu Siria au fost lovite de tiruri cu obuze la sfârşitul anului 2012.

După retragerea bateriilor germane şi americane, în apropierea graniţei turco-siriene va mai rămâne o singură instalaţie de acest fel, furnizată de armata spaniolă şi aflată tot sub comanda NATO, aceasta fiind amplasată la Adana.

Sistemele antiaeriene Patriot pot distruge rachete balistice tactice, rachete de croazieră şi avioane. În comunicatul difuzat duminică se aminteşte că nave militare americane echipate cu sisteme antiaeriene Aegis staţionează permanent în Marea Mediterană. AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.