Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Madrid, 11 aug /Agerpres/ - Miniştrii de Finanţe din zona euro (Eurogrup) se vor întâlni vineri pentru a aproba al treilea program de asistenţă financiară acordat Greciei, a anunţat marţi premierul spaniol Mariano Rajoy, transmite Reuters.

Parlamentul Spaniei va vota probabil săptămâna viitoare acordul de 85 miliarde de euro (93,79 miliarde de dolari), a afirmat Mariano Rajoy, adăugând că partidul său va cere şi altor formaţiuni politice să voteze în favoarea acordului.

'Uniunea Europeană face din nou un pariu mare. Să sperăm că o dată pentru totdeauna acest pariu va ajuta ca lucrurile să revină la normal', a declarat premierul spaniol.

Grecia şi-a asigurat pentru următorii trei ani finanţare de aproximativ 85 de miliarde de euro de la UE şi FMI iar băncile elene primesc urgent fonduri de 10 miliarde de euro, pentru recapitalizare, a anunţat marţi un oficial guvernamental elen, după negocieri maraton care au durat toată noaptea.

Autorităţile elene nu au acceptat propunerea creditorilor internaţionali privind gestionarea problemei creditelor neperformante. Conform surselor, autorităţile de la Atena vor să înfiinţeze o bancă de rebuturi (bad bank) pentru a rezolva problema în timp ce creditorii internaţionali cer vânzarea lor către fondurile specializate. Rata creditelor neperformante reprezenta aproximativ 35% din totalul portofoliului de împrumuturi în primul trimestru din 2015 iar procentul ar urma să crească din cauza declinului economiei şi a impunerii restricţiilor asupra mişcărilor de capital.

Conform surselor din apropierea negocierilor, Grecia are ca obiectiv obţinerea unui excedent bugetar primar, excluzând costurile cu serviciul datoriei, din 2016. Anterior, ţintele indicau un excedent bugetar primar de 0,25% din PIB în 2015, un plus de 0,5% din PIB în 2016, 1,75% din PIB în 2017 şi 3,5% din PIB în 2018, susţin surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.