Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Moscova, 7 aug /Agerpres/ - Autorităţile ruse au distrus vineri cel puţin 220 de tone de fructe occidentale sub embargo, continuându-şi campania de distrugere a produselor alimentare, în ciuda revoltei provocate în rândul societăţii civile, relatează AFP.

În jur de 180 de tone de piersici, nectarine şi struguri au fost confiscate de vameşi la frontiera cu Belarus. Cu certificate de provenienţă din R. Moldova sau Turcia, fructele proveneau de fapt din UE şi au fost imediat distruse, a anunţat agenţia sanitară rusă Roselhoznadzor.

Aproape 40 de tone de fructe au fost de asemenea distruse după ce au ajuns în ţară pe la frontiera cu Belarusul cu certificate false din Maroc şi Ecuador, deşi proveneau în realitate din Lituania, a adăugat agenţia.

Până în prezent, aceste produse, aflate sub incidenţa embargoului din Rusia în replică la sancţiunile UE pe fondul crizei ucrainene, erau returnate în ţara lor de origine. După ce un decret al Kremlinului a intrat în vigoare joi, acestea sunt distruse de autorităţi, indiferent dacă au fost confiscate de la frontieră sau din magazine.

Autorităţile ruse au început marţi prin distrugerea a 114 tone de carne de porc europeană aflată sub embargo la Samara, iar joi au distrus 319 tone de diverse alimente.

Potrivit AFP, această distrugere a hranei într-o ţară istoric traumatizată de foamete şi privaţiuni în secolul al XX-lea a provocat un val de proteste în Rusia.

O petiţie semnată de peste 310.000 de persoane pe site-ul de internet Change.org a cerut ca hrana confiscată să fie dată 'foştilor combatanţi, persoanelor cu handicap, familiilor numeroase sau celor care au suferit din cauza dezastrelor naturale'.

Autorităţile de la Moscova, care acuză ţări precum Belarus şi Kazahstan că introduc pe teritoriul rus produse europene sub embargo încercând să le facă să treacă drept produse locale, speră ca o serie de cazuri de distrugere să fie suficiente pentru a încerca să descurajeze persoanele care încearcă să ocolească embargoul, notează AFP. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Karina Olteanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.