Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Chişinău, 3 aug /Agerpres/ - Guvernul premierului liberal-democrat, Valeriu Streleţki, învestit recent în funcţie, este pus în situaţia să activeze într-o perioadă foarte complicată, dar partidele din noua coaliţie majoritară asigură că nu vor interveni în activitatea executivului decât în cazul speciale, relatează IPN.

Declaraţii în acest sens au fost făcute la sfârşitul săptămânii trecute de liderii partidelor ce formează noua coaliţie majoritară de la Chişinău - Alianţa pentru Integrare Europeană 3 - Vlad Filat (Partidul Liberal Democrat /PLDM/), Marian Lupu (Partidul Democrat /PD/) şi Mihai Ghimpu (Partidul Liberal /PL/) la un post de televiziune local, citat luni de IPN.

Referitor la priorităţile noii alianţe de guvernare de la Chişinău, liderul PLDM, Vlad Filat, a declarat că una din principalele sarcini este reluarea negocierilor şi semnarea acordului cu FMI. 'Avem o situaţie destul de dificilă. Avem nevoie de acordul FMI, care va reprezenta un 'certificat de sănătate' pentru economia moldovenească. Dacă va veni FMI, vor veni şi investiţiile străine. Totodată este necesar să renunţăm la modelul de dezvoltare economică pe care îl avem', a pledat liderul liberal-democrat.

În ceea ce priveşte alegerea preşedintelui, Filat a spus că nu împărtăşeşte poziţia colegilor de alianţă şi optează pentru alegerea directă a şefului statului, dar, pentru a păstra coaliţia recent formată, va vota proiectul de modificare a Constituţiei care presupune alegerea preşedintelui cu majoritatea simplă.

În opinia lui Marian Lupu, preşedintele PD, situaţia economică dificilă a R. Moldova se datorează şi unor factori precum relaţia Occidentului cu Rusia şi situaţia din Ucraina, iar învestirea noului guvern la Chişinău reprezintă un mesaj puternic de stabilitate trimis de Republica Moldova în afară. 'Noi am adoptat un program de guvernare, iar executivul urmează sa-l pună în aplicare. Alianţa nu va diminua şi nici nu va substitui activitatea guvernului. Noi am votat cu toţii acest program', a subliniat Marian Lupu.

La fel ca Vlad Filat, Lupu s-a pronunţat şi el pentru soluţionarea paşnică a diferendului transnistrean cât mai repede posibil. 'Uniunea Europeană nu va accepta încă un Cipru. Acum este situaţia potrivită pentru soluţionarea diferendului transnistrean, deoarece avem susţinerea Ucrainei', a declarat preşedintele democraţilor moldoveni.

Liderul PL, Mihai Ghimpu, a spus că alianţa va interveni în activitatea guvernului doar în cazuri delicate. 'Alianţele se formează între partide, iar noi ne-am asumat această responsabilitate. Dar nu înseamnă că pentru orice mărunţiş premierul trebuie să vină la alianţă. Vom interveni doar cu sfaturi în cazuri delicate, cum ar fi majorarea vârstei de pensionare sau majorarea tarifelor la resursele energetice', a spus Ghimpu.

Între timp, statisticile şi prognozele Bănci Naţionale a Republicii Moldova relevă date sumbre privind creşterea ratei inflaţiei în ultimele luni, după cum a relatat Radio Chişinău.

Astfel, rata anuală a inflaţiei în luna iunie a fost de 8,3 %, în creştere cu 0,2 puncte procentuale faţă de valoarea lunii precedente, preponderent ca urmare a inflaţiei de bază şi a creşterii preţurilor la produsele alimentare cu 3,8 % şi, respectiv, 3, 2 %/.AGERPRES/(AS - editor: Lilia Traci)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.