COD GALBEN: 28-11-2020 Intre 08:00 si 10:00 se va semnala ceață care va determina scăderea vizibilității, local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Constanta, Județul Tulcea; COD GALBEN: 28-11-2020 Intre 08:00 si 10:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității, local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Brăila, Județul Ialomiţa, Județul Argeş, Județul Buzău, Județul Prahova, Județul Călăraşi, Județul Giurgiu, Județul Ilfov, Județul Teleorman, Județul Dâmboviţa; COD GALBEN: 28-11-2020 Intre 08:00 si 10:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m in Mun. Bucureşti; COD GALBEN: 28-11-2020 Intre 07:30 si 10:00 se va semnala Ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m in Județul Gorj, Județul Olt, Județul Vâlcea; COD GALBEN: 28-11-2020 Intre 06:45 si 10:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Harghita; COD GALBEN: 28-11-2020 Intre 05:00 si 09:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Galaţi, Județul Vrancea, Județul Iaşi, Județul Vaslui;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ankara, 21 iul /Agerpres/ - Prim-ministrul turc Ahmet Davutoglu a promis că securitatea va fi întărită de-a lungul celor 900 km de graniţă cu Siria, după atentatul cu bombă produs luni la Suruc, la frontiera sud-estică, în care şi-au pierdut viaţa 31 de persoane şi peste 100 au fost rănite, relatează BBC News.

Anchetatorii cred că explozia a fost declanşată de o femeie kamikaze din organizaţia jihadistă Statul Islamic. Victimele sunt tineri activişti reuniţi la centrul cultural din localitate pentru a pregăti o deplasare la Kobane, oraş preluat de kurzii sirieni din mâinile jihadiştilor, şi unde tinerii urmau să participe la acţiuni de reconstrucţie.

O înregistrare video postată de reţelele de socializare a surprins chiar momentul exploziei.

'Turcia a luat şi va continua să ia toate măsurile necesare împotriva Statului Islamic', a declarat premierul Davutoglu într-o conferinţă de presă la Ankara. 'Ne aflăm în faţa unui incident terorist Avem puterea de a-i găsi şi, cu siguranţă, de a-i pedepsi pe cei responsabili', a continuat el, subliniind că 'măsurile la graniţa cu Siria (...) vor fi sporite'.

Potrivit BBC, Turcia a fost acuzată că închide ochii la activităţile Statului Islamic, dar acţiunile sale recente împotriva acestor luptători ar putea fi unul din motivele atacului.

Atentatul de la Suruc a fost urmat în multe oraşe din Turcia de proteste, acestea degenerând la Istanbul şi Ankara în ciocniri cu poliţia. La Istanbul, sute de persoane au scandat lozinci prin care îl acuzau pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan de colaborare cu Statul Islamic. Forţele de ordine au recurs la tunuri cu apă, gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc.

După cum relatează DPA, atacul de la Suruc a fost condamnat în toată lumea. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, a subliniat că Washingtonul 'condamnă cu putere atacul terorist odios împotriva unor oameni care intenţionau să se angajeze într-un efort umanitar'. 'Continuăm să fim atenţi la impactul destabilizator pe care grupări extremiste ca ISIL (Statul Islamic) îl au în regiune, de aceea l-aţi văzut pe (preşedintele american Barack) Obama lucrând din greu la construirea şi conducerea unei coaliţii internaţionale care să lupte împotriva lor şi să le distrugă', a adăugat purtătorul de cuvânt.

La rândul său, şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a declarat că atacul 'a vizat să destabilizeze suplimentar regiunea şi comunităţile care trăiesc laolaltă', în timp ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a promis 'solidaritate puternică' cu Turcia, stat membru al Alianţei, subliniind că 'nu poate exista justificare pentru terorism'. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.