COD GALBEN: 04-08-2020 ora 10 Intre 04 august, ora 16:00 – 05 august, ora 12:00 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată in conform textului și hărții;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bruxelles, 13 iul /Agerpres/ - Jumătate din Fondul de privatizare, de 50 de miliarde de euro, va fi utilizată pentru recapitalizarea băncilor elene, care apoi vor fi privatizate, a anunţat luni cancelarul Germaniei, Angela Merkel, transmite BBC.
După recapitalizarea băncilor, banii rămaşi în Fondul de privatizare vor fi reinvestiţi în Grecia de Guvernul de la Atena şi vor fi folosiţi pentru reducerea datoriei.

Fondul va fi supervizat de autorităţile europene.

Luni, liderii zonei euro au ajuns la un acord în privinţa Greciei, care va primi bani de la Fondul de salvare al zonei euro (ESM), în schimbul unor reforme.

'Vrem să folosim cele mai bune posibilităţi pentru privatizare şi să obţinem cele mai bune venituri posibile din aceste active. Trebuie să sprijinim programul, după ce, în ultimii ani, au fost probleme în implementarea programelor de asistenţă financiară', a afirmat Angela Merkel.

Şeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a declarat: 'Încrederea a fost o problemă cheie, am analizat reformele, datoria, necesităţile de finanţare ale Greciei. Am reuşit să ajungem la un acord asupra tuturor acestor probleme pentru ca Grecia să revină pe linia de plutire'.

Liderii zonei euro au reuşit, luni, să ajungă la un acord, după circa 16 ore de negocieri la Bruxelles. Miniştrii de Finanţe din zona euro au propus duminică transferarea unor active elene în valoare de până la 50 miliarde de euro într-un fond independent extern. De asemenea, Eurogrupul doreşte implicarea FMI în orice program pentru Grecia, în timp ce autorităţile de la Atena se opun.

Autorităţile elene au extins vacanţa bancară până pe data de 13 iulie, restricţionând retragerea din bancomate la 60 de euro pe zi. Decizia de închidere a băncilor a fost luată pe 29 iunie, în urma eşuării negocierilor pentru ajutor între Grecia şi creditorii internaţionali.

Pe termen lung, însă, unele mari bănci greceşti ar putea să fie închise sau preluate de rivalii mai puternici, într-un proces de restructurare a sectorului, care ar urma oricărui program de salvare a Greciei, au declarat, pentru Reuters, o serie de oficiali europeni.

Un oficial european a declarat că primele patru mari bănci greceşti, National Bank of Greece, Eurobank, Piraeus şi Alpha Bank, ar putea fi reduse la două instituţii, o măsură care, fără îndoială, se va lovi de opoziţia autorităţilor de la Atena. O a doua sursă a apreciat că, deşi fuziunea băncilor elene este necesară, acest proces ar putea să se deruleze pe o perioadă mai lungă de timp.

'Economia Greciei este în ruine. Acest lucru înseamnă că băncile au nevoie de un nou început', a declarat prima sursă.
În opinia acesteia, "cazul Ciprului ar putea fi un model'.

În Cipru, una din primele două mari bănci din insulă a fost închisă, în cadrul programului de asistenţă convenit cu creditorii internaţionali. De asemenea, în Irlanda, trei bănci au fost fie închise, fie au fuzionat cu rivali mai puternici.

Orice închidere a unei bănci, proces ce va fi gestionat în principal de autorităţile elene, sub supravegherea supervizorilor de la Banca Centrală Europeană, nu îi va afecta pe clienţi, deoarece depozitele şi conturile lor vor migra la noul proprietar al băncii lor. Însă, un bancher grec a apreciat că orice fuziune a principalelor bănci elene va reduce concurenţa. În plus, fuziunea băncilor duce la pierderea de locuri de muncă, ceea ce le face nepopulare.

Cele patru mari bănci greceşti au fost supuse anul trecut la testele de stres derulate de Banca Centrală Europeană. Cu excepţia Alpha Bank, celelalte trei bănci greceşti nu au trecut testele de rezistenţă.

În România, Piraeus Bank, Eurobank Ergasias, National Bank of Greece şi Alpha Bank controlează împreună aproximativ 12% din activele bancare. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.