Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sofia, 18 mai /Agerpres/ - Un dispozitiv explozibil artizanal a fost descoperit într-un autocar plin cu pasageri bulgari, care circula pe ruta Praga-Varna, informează, luni, postul de televiziune bTV, potrivit TASS şi Novinite.

'Bomba a fost descoperită duminică după-amiază, la verificarea autocarului în Budapesta şi a fost dezamorsată de reprezentanţi ai serviciilor speciale locale. Nimeni nu a avut de suferit', a citat bTV anunţul făcut de compania Omega Group, ce asigura transportul de pasageri.

Şoferii autocarului au simţit la Budapesta un puternic miros de benzină, după care au decis să efectueze o verificare suplimentară a compartimentului pentru bagaje, unde într-o geantă au descoperit o canistră cu benzină cu un dispozitiv explozibil ataşat la aceasta. Pasagerii au fost evacuaţi, iar la locul incidentului a fost chemată o echipă de genişti, care au dezamorsat bomba.

Pasagerii au fost transferaţi într-un alt autocar şi urmează să ajungă luni la Varna.

Potrivit Novinite, se crede că persoana care a plasat dispozitivul exploziv s-a urcat în autocar la Praga şi a coborât la Budapesta. Identitatea acesteia nu este deocamdată cunoscută. Poliţia a început o anchetă. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.